Minimum patru centre de
sacrificare a mieilor în fermele din jurul Sucevei
> „Nu încurajăm oamenii să cumpere carne din
portbagaje, ci direct de la fermieri, unde există garanţia că aceasta este
proaspătă, de calitate, verificată sanitar veterinar” a declarat dr. Mihai
Voloşeniuc, şeful DSVSA
Trei centre de sacrificare a
mieilor au fost autorizate, până ieri, în judeţul Suceava. Anunţul este făcut
de dr. Mihai Voloşeniuc, directorul executiv al Direcţiei Sanitare Veterinare
şi pentru Siguranţă Alimentelor Suceava, „Pentru sacrificarea tradiţională a
mieilor de Paşte aceste centre sunt organizate în ferme. Este vorba despre trei
fermieri importanţi de la marginea municipiului Suceava şi unul din Pătrăuţi
care, ca în fiecare an, organizează asemenea centre, excepţie făcând anul
trecut, când a fost pandemie” arată dr. Voloşeniuc. Cumpărătorii îşi poate alege
singur mielul, sacrificarea se face sub control sanitar veterinar, carcasele
sunt verificate şi marcate corespunzător, dar animalele vor fi comercializate
numai la poarta exploataţiei, fie în pieţele agroalimentare, cu respectarea
strictă a regulilor igienico-sanitare. Şeful DSVSA ţine să precizează că atâta
oferta, cât şi cererea, pot creşte începând de astăzi. De aceea, nu este exclus
ca să mai fie înregistrate cereri pentru autorizarea a încă unul-două centre de
sacrificare a mieilor. „După estimările noastre vom avea minimum patru centre
de sacrificare în jurul Sucevei. Bineînţeles, fermierii în cauză trebuie să
respectate condiţiile existenţei unei camere special amenajate, cu sursă de apă,
astfel încât poată face spălarea. De asemenea este obligatoriu asigurarea unui
loc de depozitare a resturilor nedestinate consumului uman, a intestinelor,
precum şi contractul cu o firmă de incinerarea a acestora” evidenţiază
directorul executiv al DSVSA, menţionând că a acestea centre provizorii de
sacrificare pot funcţiona până sâmbătă 24 aprilie, inclusiv. „Nu încurajăm
oamenii să cumpere carne din portbagaje, ci direct de la fermieri, unde există
garanţia că aceasta este proaspătă, de calitate, verificată sanitar veterinar”
a declarat dr. Mihai Voloşeniuc, şeful Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru
Siguranţa Alimentelor Suceava.