În Suceava
Curăţenia mai
scumpă
> În condiţiile în care, „în
multe locuri din ţară colectarea deşeurilor este în impas” din bugetul local va
fi achitată o sumă suplimentară de aproximativ 150.000 de lei pe lună
> „Trebuie să dăm firmelor de
salubritate o gură de oxigen, deşi nici pe Primărie nu o dau banii afară din
casă” arată primarul Lungu
Primăria Suceava va plăti mai mult pentru gestionarea deşeurilor din adunate de pe raza
reşedinţei de judeţ. Aceasta după ce asocierea Diasil Service şi Ritmic Com a
înaintat o cerere de modificare a tarifelor aferente contractului de delegare a
gestiunii serviciului de salubrizare menajeră, în sensul creşterii acestora. Prestatorul
a invocat noul nivel al preţurilor la carburanţi şi energie electrică, indicii
preţurilor de consum, indicele de creştere salarială, cât şi valorile
asigurării RCA pentru autospecialele operatorului de salubritate sucevean. „De
asemenea, solicitarea s-a făcut luând în calcul păstrarea marjei de profit,
majorarea veniturilor din comercializarea materialelor reciclabile, păstrarea
marjei redevenţei perfectată iniţial,
aspecte aplicabile pentru toate cele 7 activităţi” se arată în expunerea
de motive la hotărârea de Consiliul Local privind majorarea tarifelor. Potrivit
primarului Ion Lungu, în valoarea absolută, majorarea nu este una „foarte
mare”, din bugetul local trebuind a fi achitată o sumă suplimentară de 150.000 de lei pe lună. „În multe locuri din ţară colectarea
deşeurilor este în impas. Este o realitate, costurile au crescut peste tot, fie
că discutăm despre energiei electrică sau despre combustibili. Încercăm să menţinem
un echilibru, astfel încât aceste firme să-şi poată desfăşura, în continuare,
activitatea” subliniază primul gospodar al urbei reşedinţă de judeţ. Astfel, pentru
colectarea, transportarea şi descărcarea la punctul de sortare a deşeurilor
municipale fracţia umedă, de la bugetul local se va achita 45,93 de lei pe
metrul cub compactat, în timp ce aceleaşi operaţii pentru fracţia uscată vor
costa 74,58 de lei pe metrul cub compactat. În cazul colectării, transportării
şi depozitării deşeurilor voluminoase Primăria va plăti 42,89 de lei pe metrul
cub, iar în cel al deşeurilor generate din construcţii şi demolări prestaţia va
fi taxată cu 43,89 de lei pe metrul cub. Sortarea deşeurilor municipale,
fracţia umedă, va costa 28,69 de lei pe metrul cub compactat, pentru sortarea
fracţiei uscate tariful fiind de 30,45 de lei pe metrul cub compactat. În cele
din urmă, pentru activitatea de încărcare, transportare şi predare a deşeurilor
reziduale nereciclabile rezultate în urma sortării, la depozitul conform din
Moara, din vistierie suceveană se va plăti 15,95 de lei pe metrul cub
compactat. La toate tarifele aprobate se adună şi taxa pe valoarea adăugată
(TVA). „Eu zic că trebuie să dăm firmelor
de salubritate o gură de oxigen, deşi nici pe Primărie nu o dau banii afară din
casă. Totuşi, trebuie să le dăm posibilitatea, să-şi acopere, cât de cât,
costurile. Sigur, totdeauna este loc de mai bine, însă, în comparaţie cu alte
oraşe din ţară, în Suceava locurile merg binişor” a reliefat Ion Lungu, primarul
Sucevei, reamintind că Diasil Service şi Ritmic Com au implementat proiectul de
9 milioane de euro al platformelor cu containere îngropate şi semi-îngropate
pentru colectare a deşeurilor menajere.