06 aprilie 2022

 

Nicio o ofertă pentru proiectarea Zonei de agrement Zamca

> O nouă încercare este programată pentru data de 19 aprilie, când, speră primarul Ion Lungu, va fi desemnat un consultant pentru viitorul parc de aventură al Sucevei   

 Nicio firmă nu a avut ofertă la licitaţia organizată de Primăria municipiului Suceava în vederea adjudecării serviciilor de consultanţă pentru realizarea documentaţiei tehnico-economice a Proiectului „Zona de agrement Pădurea Zamca”. Primarul Ion Lungu  spune că până la termenul limită au fost cerute doar unele clarificări,  de ceea procedura este reluată şi programată pentru ziua de 19 aprilie „A fost o licitaţie importantă care nu s-a adjudecat. Aceasta a avut loc pe 30 martie, nu s-a prezentat nimeni, nu s-a depus nici o ofertă. Au fost solicitate nişte clarificări, iar licitaţia este reluată, având loc pe data de 19 aprilie. Sper ca de aceasta dată să avem un câştigător, astfel încât să putem adjudeca acest proiect la faza de documentaţia pentru Zona de agrement Pădurea Zamca, Parcul de aventură  Pădurea Zamca, un proiect destul de important  care face parte din Strategia de turism  a municipiului Suceava” a declarat primarul Ion Lungu. Potrivit temei de proiectare, Proiectul „Zonei de agrement Pădurea Zamca”, ar include amenajarea peisagistică va include dotări şi echipamente precum alei, locuri de odihnă, terenuri de joacă pentru copii, locuri pentru activităţi sportive şi sistem de iluminat public. Prin tema de proiectare sunt propuse, de asemenea, puncte de popas, piste pentru biciclete, zone de relaxare, parcări, toalete ecologice, panouri de informare şi spaţii tehnice. Totodată, în etapa de întocmire a studiului de fezabilitate se va ţine cont de posibilitatea de amenajare a unui parc de aventură, a unui punct de belvedere şi a unor foişoare, a unei pârtii pentru sanie, cât a unor cursuri şi căderi de apă.