Învăţământul online a
adus economii la fructele, laptele şi produselor de panificaţie din şcolile
sucevene
>Din 7 milioane de lei, cheltuite
efectiv au fost 5,29 de milioane de lei, banii rămaşi neutilizaţi fiind restituiţi
bugetului de stat
În judeţul Suceava, închiderea şcolilor, cauzată de criza de sănătate COVID-19, a afectat execuţia bugetară aferentă unităţilor de învăţământ, se arată într-o analiză a Consiliului Judeţean. Potrivit acesteia, în 2021 cheltuieli mai mici au fost înregistrate atât în cadrul Programului pentru şcoli, cât şi la nivelul unităţilor de învăţământ special, în ceea ce priveşte alocările pentru bunuri şi servicii, precum şi la plata drepturilor copiilor cu cerinţe speciale. Astfel, fondurile alocate de la bugetul de stat în vederea susţinerii financiare a acestor cheltuieli şi rămase neutilizate au fost restituite, conform prevederilor legale în vigoare. În judeţul Suceava, distribuirea produselor aferente Programului pentru şcoli al României a început în luna septembrie 2021, din cauza contestaţiilor depuse în timpul derulării procedurii de achiziţie prin licitaţie. Beneficiari au fost 16.062 de preşcolari şi 62.189 de elevi. Suma alocată derulării programului a fost de 7 milioane de lei, cheltuite efectiv fiind 5,29 de milioane de lei. Pe de altă parte, o informare de la începutul anului a Centrului Judeţean al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA) Suceava evidenţiază că „pentru 689 de unităţi de învăţământ din judeţ beneficiare în cadrul acestui program, Consiliul Judeţean Suceava, în calitate de solicitant, nu a depus cereri de plată aferente celor două semestre ale anului şcolar 2020-2021, nefinalizându-se procedura de achiziţie”. Programul pentru şcoli al Uniunii Europene este bazat pe două componente, respectiv distribuirea de fructe şi legume proaspete, cât şi de lapte de consum şi produse lactate fără adaos de lapte praf. Programul prevede acordarea gratuită pentru preşcolarii din grădiniţele cu program normal de 4 ore de stat autorizate sau acreditate, grădiniţele particulare acreditate, pentru elevii din învăţământul primar şi gimnazial de stat şi particular, a fructelor şi legume proaspete, laptelui şi produselor lactate şi produselor de panificaţie, în limita unei valori zilnice de preşcolar şi elev.