Autobuzele electrice aduce o economie de peste 60% în raport cu consumul mijloacelor de transport călători pe motorină
> Energia electrică pentru un kilometru parcurs costă mai puțin de 1 leu, în timp ce, pentru un același kilometru, autobuzele clasice consumate de aproape 2,5 lei
Noul transport electric în comun de călători din municipiul Suceava este unul eficient și plăcut, a declarat, ieri, viceprimarul Lucian Harșovschi, care a subliniat că autobuzele electrice de capacitate mare scoase în trafic începând cu jumătatea lui septembrie 2020 au parcurs un total de 366.000 km, iar cele de capacitate mică au adunat la bord, din decembrie până acum, alți 26.000 km. Adjunctul șefului executiv sucevean a evidențiat că un autobuz electric costul cu energia este de 0,957 de lei pe km, în timp ce pe motoarele termice cost de exploatare ajunge la 2,45 de lei pe km. „Prin urmare, dacă se va merge doar pe transportul electric, economia este de 62%” a reliefat viceprimarul.
Lucian Harșovschi a ținut să precizeze că Primăria municipiului Suceava ar urma să recepționeze, până la sfârșitul lunii martie 2021, încă 7 autobuze electrice de capacitate mică. La fel, la nivelul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a fost finalizată licitația centralizată pentru furnizarea autobuzului electric localităților urbane din România. Câștigătoarea este compania poloneză Solaris, termen de livrare a 15 mijloace de transport electrice pentru Suceava fiind de 20 de luni. Un singur autobuz de capacitate mare din noul lot costă 466.000 de euro, în comparație cu 390.000 de euro, pentru fiecare din cele chinezești achiziționate, cu finanțare europeană, direct de către Primăria Suceava. Dacă puterea nominală a motoarelor chinezești este de 195 kw, iar autonomia de deplasare de 250 km, cele poloneze au o putere nominală de 160 kw și o autonomie de 66 km, pentru o viteză medie de deplasare de 25 km pe oră. Diferența este că acumulatorii acestora după urmă pot fi încărcați rapid, prin pantograf, la capăt de linie, operație care se va face, cel mai probabil, după fiecare cursă. La această dată, parcul Diviziei electrice a societății Transport Public Local include 25 de autobuze de capacitate made in China și 10 autobuze de capacitate mică Karsan Jets de producție turcească, acestea având o autonomie de deplasare fără încărcare de 140 km.