Pensii comunitare pentru
sucevenii care au lucrat în UE
·
În anul 2014, Casa Judeţeană de Pensii Suceava a
prelucrat 229 dosare comunitare.
Persoanele care îndeplinesc condiţiile de
pensionare şi care au lucrat în statele membre ale Uniunii Europene, pot
beneficia de pensie comunitară, informează Casa Judeţeană de Pensii Suceava,
menţionând că este vorba despre beneficiarii prevăzuţi în Legea nr. 263/2010
privind sistemul unitar de pensii publice. Acest lucru este posibil, după ce, începând
cu 1 ianuarie 2007, data aderării României la Uniunea Europeană, legislaţia
comunitară în domeniul asigurărilor sociale a devenit direct aplicabilă şi în ţara
noastră, în relaţia cu celelalte state membre ale UE. Astfel, în anul 2014,
Casa Judeţeană de Pensii Suceava a prelucrat 229 dosare comunitare. Din total, 53
de dosare au fost soluţionate prin emiterea deciziei în situaţia în care casa
teritorială de pensii este instituţie în cauză, iar 176 dosare au fost rezolvate
prin emiterea deciziei în situaţia în care casa teritorială de pensii este
instituţie de instrumentare. Pe de altă parte, tot în anul 2014, la Casa
Judeţeană Pensii Suceava au fost 387 de confirmări a perioadelor de asigurare
din România, cât şi 233 de confirmări a perioadelor de asigurare din
străinătate.