Trei bănci vor să crediteze cu 100 de miliarde lei vechi
amenajarea parcului de agrement din Suceava
·
„Sper să desemnăm un câştigător, astfel încât să demarăm
cât mai repede realizarea proiectului atât de aşteptat de suceveni”, a declarat primarul Ion
Lungu.
·
Din cauza crizei, realizarea Zonei de agrement „Trei
iazuri, din în spatele fostei Uzinei electrice, nu a mai obţinut fonduri guvernamentale, aşa cum s-a sperat
iniţial.
Primăria Suceava a înregistrat 3 oferte în cadrul licitaţiei pentru
contractarea unui credit cu care se va realiza viitoarea zonă de agrement a
municipiului reşedinţă. În competiţie au intrat Unicredit Ţiriac Bank, Banca de
export-import a României şi CEC Bank. „În primă fază, toate 3 ofertele sunt
eligibile, urmând ca, în termen de aproximativ
10 zile, comisia de licitaţie să stabilească oferta câştigătoare. Sper să
desemnăm un câştigător, astfel încât să demarăm cât mai repede realizarea
proiectului atât de aşteptat de suceveni”, a declarat şeful administraţiei
locale, Ion Lungu. Noul obiectiv urmează a fi materializat pe 3 hectare de
teren, suprafaţă obţinută de la RAAPPS, printr-o hotărâre de Guvern, primarul a declarând că, în urma contractării
creditului de 10 milioane de lei, gradul de îndatorare al administraţiei locale
va creşte cu 1%, respectiv de la 14% la 15%. Reamintim că, în 2010, Consiliului
Local Suceava a aprobat o investiţie de 10,8 milioane de lei pentru amenajarea viitoarei
Zone de agrement „Tătăraşi”. Amplasamentul
este prevăzut a avea spaţii verzi, locuri de joacă pentru copii şi alei
pietonale, platforme de tip amfiteatru, precum şi construcţii cu destinaţia de
cazare, servicii de alimentaţie publică şi manifestări culturale. Un loc aparte
este rezervat unui lac ambiental, dar şi lacului de agrement pentru ambarcaţiuni
uşoare de tipul bărcilor sau hidrobicicletelor. Zona de sport şi servicii era
proiectată cu terase, spaţii comerciale şi de alimentaţie publică, terenuri de
baschet, mini-golf şi tenis, cu „gradenele” aferente. De asemenea, potrivit proiectului
iniţial, din peisaj nu trebuie să lipsească cabinetul medical şi grupurile
sanitare. În august 2014, Ion Lungu preciza că, din cauza crizei economice,
proiectul de realizare a Zonei de agrement „Trei iazuri”, situată pe strada
„Brădetului”, lângă Casa de oaspeţi, în spatele fostei Uzinei electrice, nu mai
poate fi materializat cu fonduri guvernamentale.