Peste 400.000 de flori şi
500 de puieţi de arbori, plantaţi, în această primăvară, în Suceava
·
„Nu facem afaceri cu
panseluţe, pentru că, de regulă, pregătim răsaduri proprii, în serele Direcţie
Domeniului Public, cu costuri minime”,
explică primarul Ion Lungu.
Primăria municipiului Suceava pregăteşte
campania de înfrumuseţare de primăvară. În ciuda faptului că oraşul va fi
brăzdat de săpături la reţele subterane de utilităţi, în cadrul proiectului de reabilitare
a acestora, primarul Ion Lungu susţine nu se va renunţa la amenajarea
corespunzătoare a spaţiilor verzi. „Şi în acest an, ne dorim ca oraşul să arate
cât mai frumos, sigur, în condiţiile care se poate”, a declarat primul gospodar
al urbei reşedinţă de judeţ. În acest
sens, în serele Direcţiei Domeniului Public sunt în pregătire 35.000 de bulbi
de lalele şi 375.000 de fire de flori. În acest din urmă caz, este vorba despre
gura leului, portulac, petunia, begonia, cana indica, dalia, ochiul boului, cazania
şi crăiţe. La toate acestea se vor adăuga ghivecele cu flori de pe stâlpii de
iluminat public. „Deşi există o legendă privind panseluţele, eu zic că, de când
sunt primar, acaesta nu s-a aplicat şi la Primăria Suceava. Nu facem afaceri cu
panseluţe, pentru că, de regulă, pregătim răsaduri proprii. Şi în acest an,
răsadurile provin de la serele Direcţie Domeniului Public, cu costuri minime”, explică ocupantul fotoliului din Areni. Potrivit
primarului Ion Lungu, în campania de înfrumuseţare care debutează în martie în
municipiul Suceava, în colaborare cu asociaţiile de proprietari, vor fi plantaţii
500 de puieţi de arbori din speciile tei, salcâm şi salcie.