Pachetele cu ajutoare
alimentare neridicate vor fi redistribuite
·
Suplimentarea se va face doar pentru persoanele care au
primit anterior respectivele produse, fie pe lista de cupoane, fie pe cea
suplimentară.
Pachetele alimentare destinate persoanelor vulnerabile, conform Programului
Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD), şi rămase în stoc, vor
fi redistribuite, prin compensări, între primăriile din acelaşi judeţ sau din
judeţe diferite, anunţă prefectura Suceava, precizând că aşa prevede o hotărâre
a Guvernului aprobată ieri, 10 februarie. Potrivit unui comunicat de presă al
Instituţiei Prefectului, după compensarea între primării, pachetele de ajutoare
alimentare vor fi suplimentate, conform nevoilor identificate. Suplimentarea
se va face doar pentru persoanele care au primit anterior ajutoare alimentare,
fie pe lista de cupoane, fie pe lista suplimentară. În baza actului normativ
amintit, se vor acorda maxim două cutii de ajutoare alimentare pentru fiecare
persoană, cu acelaşi număr de pachete pentru toţi beneficiarii din cadrul unei
localităţi. Procedura compensării pachetelor alimentare a fost aprobată de
Guvern în condiţiile în care, în cadrul Programului Operațional Ajutorarea
Persoanelor Defavorizate (POAD), pentru anul 2014, unele primării au stocuri
nedistribuite, iar alte primării au solicitări eligibile neacoperite. În
categoriile eligibile pentru ajutoare alimentare intră grupurile care sunt
excluse de pe piaţa forţei de muncă, din sistemul de educaţie, sănătate,
locuinţe şi alte servicii. Cei mai mulţi beneficiari provin, însă, din
rândurile persoanelor cu venituri reduse, copiilor aflaţi în situaţii dificile,
persoanelor cu dizabilități şi persoanelor vârstnice singure sau dependente. În
judeţul Suceava au fost expediate 281.848 de pachete cu ajutoare alimentare de
la Uniunea Europeană, acestea ajungând la 140.924 de beneficiari. Instituţia
Prefectului anunţă că respectivele pachete cu alimente au fost livrate la
centrele de distribuire de lângă primării, în scopul împărţirii în cadrul
grupului ţintă. Astfel, în Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor
Defavorizate, pe listele iniţiale au fost înscrise 113.603 de persoane, cu 227.206
de pachete împărţite, în timp ce pe listele suplimentare sunt înscrise deja alte
13.885 persoane.