·
Investiţia se ridică la 50.000 de lei, centrala de
detecţie şi semnalare, instalaţiile şi mijloacele de avertizare-alarmare urmând
a fi montate în 3 luni.
Primăria municipiului Suceava va
fi dotată cu un sistem centralizat de detectare, alarmare, avertizare şi
semnalizare de urgenţă a începuturilor de incendii. Reglementări legale în
vigoare încă din anul 2007 prevăd că autorităţile administraţiei publice
centrale şi locale sunt obligate să introducă sistemul operativ de observare şi
anunţare a incendiilor, însă, până în prezent, autorităţile din reşedinţa de
judeţ nu conformat acestui imperativ. Astfel, potrivit indicatorilor tehnico-economici,
valoarea totală a investiţiei se ridică la 50.000 de lei, centrala de detecţie
şi semnalare, instalaţiile şi mijloacele de avertizare-alarmare urmând a fi
montate în 3 luni. Noua dotare ar avea menirea asigurării alarmării imediate, răspunsului
şi intervenţiei rapide, salvării şi evacuării urgente a persoanelor aflate în
zona de risc, activării automate a măsurilor pentru limitarea sau stingerea
incendiilor, cât şi cea a reducerii pagubelor cauzate de acestea. Sistemul va
fi compus din centrala adresabilă de detecţie şi semnalare, detectoare analogice
automate de fum şi temperatură, detectoare analogice neautomate, precum
butoanele de alarmare, sirene de alarmare şi module de intrare-ieşire. Imobilul
administrativ din Areni are 7 niveluri, o suprafaţă desfăşurată de 1.000 de metri pătraţi, compartimentat fiind în mai
multe birouri, spaţii de arhivare, casierii, registraturi, dar şi în spaţii cu
alte funcţiunii, toate adăpostind tehnică de calcul, cât şi documente diverse. De
asemenea, în sediul Primăriei municipiului Suceava îşi desfăşoară activitatea
un număr important de funcţionari, iar afluxul zilnic al contribuabililor este unul
ridicat.