·
„Acum, indiferent cât
de profesionistă ar fi societatea de construcţii care aduce terenul la starea
iniţială, strada afectată de săpături nu mai arată niciodată la fel ca înainte”,
subliniază edilul-şef sucevean.
Ion Lungu, primarul municipiului
Suceava cere ca în ghidul proiectelor de finanţare a lucrărilor de reabilitare,
modernizare, înfiinţare şi extindere a sistemelor de alimentare cu a apă şi a
celor de apă uzată, desfăşurate în cadrul Programului Operaţional
Sectorial-Mediu să fie incluse şi intervenţiile de reparare şi modernizare a
arterelor şi trotuarelor distruse de săpăturile făcute la reţelele de apă şi
reţelele de canalizare în cauză „Cred că în cadrul proiectelor de apă şi
canalizare ar trebui să se dea bani şi pentru asfaltarea străzilor. Aceasta
deoarece după intervenţia cu săpături la canale, niciodată strada respectivă nu
va mai putea fi adusă la starea iniţială. Mai mult, principalul duşman al
străzii este apa, iar în cazul unor infiltraţii din precipitaţii, aceasta va fi
sigur distrusă”, arată şeful executivului sucevean. Lungu precizează că a
ridicat această problemă în cadrul întrunirilor Adunării Generale a
Municipiilor din România (AMR), cât şi cu prilejul întrevederilor cu
responsabilii Ministerului Fondurilor Europene, iterând că acest aspect ar fi
trebuit pus în practică în noua programare europeană, astfel încât lucrările la
infrastructura subterană de apă şi canalizare, dar şi la cea rutieră să fie
integrate într-un singur pachet. Edilul-şef susţine că tasarea naturală a
canalelor acoperite cu umplutură nu se poate face decât în jumătate de an, iar ca urmare a faptului că tehnologia specifică
nu este respectată, Primăria se vede obligată să intervină cu repetate
reparaţii, cu implicaţii negative asupra vistieriei locale. „Indiferent cât
de profesionistă ar fi societatea de construcţii care aduce terenul la starea
iniţială, strada cu pricina nu va mai arăta la fel ca înainte. De aceea,
turnarea unui covor asfaltic ar trebui să fie la pachet cu lucrările de
modernizare a reţelelor de apă şi reţelelor de canalizare”, a conchis Ion
Lungu, primarul municipiului Suceava.