Werner Hans Lauk, ambasadorul Germaniei în Bucureşti,
vizitează judeţul Suceava
·
Suceava a avut doar
avantaje de pe urma colaborării cu partea germană, relevă primarul Sucevei, Ion
Lungu.
Primarul Ion Lungu va primi, pe data de 9
aprilie, pe ambasadorul Germaniei în
Bucureşti, Werner Hans Lauk, cel de al treilea diplomat german de acest rang
care vine la Suceava, după Wilfried Gruber şi Roland Lohkamp, înalt oficial care
va avea o întrevedere cu conducerea administraţiei locale. „Este o onoare
pentru noi să fim vizitaţi, pentru a treia oară, de către un ambasador al
Germaniei”, subliniază şeful executivului local sucevean. Lungu
reliefează că Suceava a avut doar avantaje de pe urma colaborării cu partea
germană, reamintindu-şi că, la începutul primului său mandat, „când banii europeni
erau foarte puţini”, Germania a acordat un important sprijin financiar
municipiului reşedinţă. Astfel, excelenţa sa ambasadorul Wilfried Gruber s-a remarcat prin lobby-ul
făcut pe lângă Banca de Dezvoltare a Germaniei (KVF), în vederea acordării
municipalităţii sucevene a unui credit de circa 7 milioane euro, cu care Primăria
a confinanţat Proiectul ISPA de
reabilitare a sistemului de alimentare cu apă şi canalizare din reşedinţa de
judeţ. De
asemenea, agenţia de mediu germană a venit cu încă 1 milion de euro, bani pentru
întocmirea aplicaţiei tehnice a proiectului amintit şi depunerea acesteaia la
Bruxelles. Lungu aprecizat că discuţiile bilaterale se vor axa pe probleme
economice şu clturale, abordându-se şi posibilitatea unui viitor parteneriat
între Suceava şi Dusseldorf. „Sper să avem, în continuare, discuţii pe
probleme bilaterale, economice şi, nu în ultimul rând, culturale. Noi am dori
- şi există nişte contacte în acest sens
-, o colaborare între oraşele Suceava şi Dusseldorf , printr-o scrisoare de
intenţie acest lucru fiind adus la cunoştinţa Ministerului Afacerilor Externe şi
Ambasadei Germaniei. Vom discuta, de asemenea, şi alte aspecte ale relaţiilor
româno-germane”, a precizat primarul municipiului Suceava, Ion Lungu.