Modernizarea aerogării,
Ultima piatră de temelie la Aeroport
·
„Prin banii pe care îi
alocăm, vom reuşi să demonstrăm că Suceava va deţine un aeroport care îndeplineşte toate
cerinţele necesare”, evidenţiază Cătălin
Nechifor
Odată cu adoptarea, în Consiliul Judeţean, a
indicatorilor tehnico-economici pentru modernizarea Aerogării de la Aeroportul
„Ştefan cel Mare” Suceava, s-a pus, practic,
ultima piatră la temelia viitoarei unităţi aeroportuare modernizate, a declarat
şeful executivului judeţean sucevean, Cătălin Nechifor. „Pe lângă lucrările care sunt pe programul
major de investiţii finanţate din bani
europeni, pe lângă ce am făcut în anii trecuţi, prin transfer de la Consiliul
Judeţean către regia Autonomă, reuşim în această perioadă, să convergem toate
eforturile financiare şi logistice, în şa fel încât în octombrie- noiembrie, din
acest an, să putem spune că am încheiat lucrările pe Aeroport”, a declarat Nechifor. În acest context, şeful
administraţiei judeţene a reamintit despre hotărârea pe care consilierii
judeţeni au aprobat-o în vederea contractării unui credit, atât pentru
cofinanţarea intervenţiilor cu fonduri nerambursabile, cât şi în vederea
modernizării aerogării, achiziţionării de echipamente specifice activităţii
aeroportuare, respectiv, a unei scări pentru pasageri, unui mijloc de transport
multifuncţional, precum şi a echipamentelor de pornire a motoarelor
aeronavelor. Preşedintele Consiliului Judeţean reliefează că, prin intermediul
unei firme privată specializată, pe Aeroportul „Ştefan cel Mare” se poate
furniza inclusiv carburant specific aviaţiei. Înaltul oficial judeţean opinează
că, graţie tuturor acestor eforturi, pe pista de la Salcea vor putea opera aeronave Boeing 737 şi Airbus
A320, „cele mai uzuale, în acest moment, în transportul scurt şi mediu curier”.
„În acest fel, vom putea pune ca ofertă deja existentă, tot ceea ce
înseamnă capacitate tehnică pe Aeroport. Prin efortul financiar pe care îl
facem în prezent, prin banii pe care îi alocăm, vom reuşi să demonstrăm că
Suceava va deţine un aeroport care îndeplineşte toate cerinţele necesare”,
evidenţiază Cătălin Nechifor, şeful administraţiei judeţene sucevene. Potrivit
indicatorilor tehnico economici-aprobaţi în deliberativul judeţean, totalul investiţiilor în modernizarea
Aeroportului „Ştefan cel Mare” se ridică
la 167,7 de milioane de lei, valoarea lucrărilor de construcţii-montaj fiind de 133,9 de milioane de lei. Creditul
pe care Consiliul Judeţean îl va contracta pentru cofinaţarea intervenţiilor de
pe Aeroport este de 6 milioane de lei.