·
În vederea reorganizării,
administratorul judiciar şi administratorul special cer autorităţilor locale
să-şi revizuiască strategia referitoare la Termica, însă primarul Ion Lungu exclude
din start alocarea de noi fonduri de la buget.
·
Numai pe durata lui 2013 şi în perioada care a
trecut din acest an, înspre Termica au fost îndreptate fonduri de circa 50 de
milioane de lei, alocări care au dezechilibrat bugetul local.
Administratorul judiciar al firmei în insolvenţă
Termica Suceava s-a adresat Consiliului Local şi Primăriei municipiului Suceava
cerând un punct de vedere vizavi de planul de reorganizare judiciară al
operatorului de termoficare din Lunca Sucevei, face public, primarul
municipiului Suceava, Ion Lungu. „Cei de la Termica vor să-l depună pe 2 aprilie, având în vedere
faptul că, pe 3 martie, a rămas definitiv tabloul creditorilor”,
iterează Lungu. Şeful municipalităţii sucevene spune că responsabilii societăţii
care, în prezent, încă mai are în concesiune serviciul de transport,
distribuire şi furnizare a energiei termice, au cerut clarificări privind
strategia de funcţionare a sistemului centralizat de termoficare, inclusiv a
Termica. Edilul-şef consideră că un asemenea demers este inoportun, din moment
ce Primăria reşedinţei de judeţ, cu excepţia suportării diferenţei de tarif la
gigacalorie, nu mai poate avea vreo implicare financiară în ceea ce priveşte
activitatea acestei societăţi. „Orice actualizare strategie pleacă, până
la urmă, de la bani. Or, după cum se ştie, în actuala structură, Termica
funcţionează în continuare cu pierderi, şi nu văd ce ar mai putea face, în
acest sens, Primăria municipiului Suceava”, reliefează ocupantul
fotoliului din Areni. Lungu a ţinut să reliefeze că, numai pe durata lui 2013 şi
perioada care a trecut din acest an, înspre Termica au fost îndreptate fonduri
de circa 50 de milioane de lei, alocări care au dezechilibrat bugetul local. „Totuşi,
Termica este în proprietatea Primăriei, a Consiliului Local, sun reguli ale
insolvenţei care acţionează, de aceea
voi avea o discuţie cu consilieri locali şi pe această temă, să emitem
un punct de vedere comun. Cu toate sunt de acord, mai puţin cu alocarea resurse
financiare pe care nu le avem, Primăria decapitalizându-se cu această
activitate de termoficare”, a explicat primarul reşedinţei de judeţ,
Ion Lungu. Precizăm că, potrivit legilor
în vigoare, reorganizarea judiciară se aplică debitorului în vederea achitării
datoriilor pe care acesta le are, în conformitate cu un plan de reorganizare
care poate fi propus de debitor, administratorul judiciar sau de unul sau mai
mulţi creditori care deţin împreuna 20% din valoarea totală a creanţelor din in
tabelul creditorilor. Scopul reorganizării judiciare constă salvarea de la
faliment societăţii aflate în incapacitate temporară de plată. În cazul în care
debitorul nu respectă prevederile planului de reorganizare sau dacă activitatea
continuă să aducă pierderi, administratorul sau oricare dintre creditori pot
solicita judecătorului sindic să aprobarea intrării în faliment. Programul de reorganizare a societăţii
comerciale Termica, propus de administratorul special Ovidiu Dumitrescu, şi
întocmit de administratorul judiciar, va fi finalizat luna aceasta şi prevede
reorganizarea şi restructurarea, cu continuarea activităţii debitorului. Potrivit Legii nr. 85/2006, executarea planului
de reorganizare nu poate depăşi 3 ani, acesta având la bază principiul
egalităţii de tratament a creditorilor care fac parte din aceeaşi categorie. Pe data de 10 octombrie 2013, în tabelul
preliminar al creanţelor erau înscrişi 38 de creditori, totalul creanţelor
acestora fiind de 71,93 de milioane de lei, dintre care 29,95 de milioane de
lei sunt creanţe chirografare.