Studenţii economişti, sfătuiţi să voteze la
europarlamentare şi să aplice pentru un job în Uniunea Europeană
Circa 200 de studenţi suceveni au luat parte la o
întâlnire pe parcursul căreia au fost familiarizaţi cu instituţiile europene,
rolul şi atribuţiile acestora, precum şi cu modalităţile de a „aplica” pentru
un loc de muncă disponibil în respectivele structuri ale Uniunii Europene. Evenimentul a fost organizat la iniţiativa
Centrului de Informare Europe Direct – „Bucovina” Suceava, împreună cu Departamentul de analiză şi gestiune previzională a
solicitărilor pieţei muncii, precum şi cu Facultatea de Ştiinţe Economice şi
Administraţiei Publică din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare”. „Noi
încercăm să vă consiliem cum să vă găsiţi locuri de muncă, cele mai interesante
joburi şi pe care chiar vi le doriţi cu adevărat”, le-a spus
studenţilor prezenţi, Carmen Năstase, decanul FSEAP. Angela Ioanovici, manager
de proiect în cadrul Centrului de
Informare Europe Direct –„Bucovina”, le-a
vorbit tinerilor care studiază la specializările Facultăţii de Ştiinţe
Economice şi Administraţiei Publică despre
instituţiile europene, cu accent pe Parlamentul European, alegeri pentru acesta
din urmă având loc, şi în ţara noastră, pe 25 mai. Sloganul alegerilor este „Acţionează,
reacţionează, decide”, aleşi urmând fi, în toată Europa, 751 de
europarlamentari. „În toată Uniunea Europeană se face o campanie puternică,
pentru ca tinerii să participe la vot. Mai ales pentru cei care votează prima
dată este un moment deosebit, pentru că îşi dau opţiunea în cadrul unui scrutin
atât de important: alegerile pentru Parlamentul European. Peste 10-20 de ani o
să fiţi maturi şi poate o să luaţi
decizii importante pentru Europa ”, a precizat Angela Ioanovici. În
Suceava, Centrul de Informare Europe Direct –„Bucovina” funcţionează în Suceava
de 1 an, fiind finanţat de Uniunea Europeană, prin reprezentanţa Comisiei
Europene în Bucureşti. Misiunea Centrului este de a informa cetăţenii europeni
la nivel local şi regional şi a promova cetăţenia „participativă”, prin
intermediul diferitor forme de comunicare. Teodora Bogza, studentă în anul IV, la
Facultatea de drept a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, voluntar într-un proiect al Uniunii Europene,
Departamentul EPSO, le-a explicat studenţilor cum pot să aplice pentru a obţine
un stagiu de practică plătit, de circa 6 luni, în cadrul Uniunii Europene. „Pentru
stagii de practică, sunt 16 instituţii pentru care puteţi aplica, dar nu pentru
toate în acelaşi timp. Concurenţa este forte mare, însă, dacă nu o accepţi, nu
ai nicio şansă”, le-a spus Teodora Bogza studenţilor USV.