La aniversarea USV,
Dumitru Văduva şi Viorel
Vatamaniuc, coregrafi ai Ansamblului „Arcanul”, cetăţeni de onoare ai Sucevei
Municipiul Suceava va avea doi
noi cetăţeni de onoare. Propuneri de
acordare a acestei distinctii figurează pe
ordinea de zi a şedinţei ordinare de mâine a Consiliului Local, acestea venind
din partea Asociaţiei cultural educative „Arcanul USV” a Universităţii „Ştefan cel Mare”, iar titlurile
în cauză urmează a fi conferite lui Dumitru Văduva şi Viorel Vatamaniuc. Anul
acesta se sărbătoresc 50 de ani de la înfiinţarea Ansamblului sucevean,
prilej cu care sunt organizate mai multe manifestări cultural-artistice,
printre care şi spectacolul jubiliar din data de aprilie. Gheorghe Văduva a
fost cel care a înfiinţat Ansamblul artistic „Arcanul”, între anii 1963-1969
fiind primul coregraf al formaţiei
folclorice. Prin întreaga s-a activitate,
conducătorul ansamblului a promovat folclorul autentic, făcând cunoscute
tradiţiile sucevene în întreaga ţară,
dar şi în străinătate. De asemenea, unul dintre coregrafii de început al Ansamblului studenţesc, Viorel
Vatamaniuc, prin activitatea desfăşurată în acest domeniu, a contribuit la
păstrarea şi promovarea tradiţiei folclorice autentice de pe meleagurile
sucevene.
Potrivit regulamentului Consiliului
Local, distincţia de cetăţean de onoare „se poate acorda foştilor deţinuţi
politici sau veterani de război care, prin activităţile lor ulterioare, au adus
un aport deosebit la realizarea unei legături între municipiu şi alte
localităţi” şi, respectiv, „personalităţilor care, prin performanţele lor, au
contribuit la formarea şi creşterea prestigiului oraşului Suceava”. Reşedinţa de judeţ are, în prezent, în jur
160 de cetăţeni de onoare.