Consilierii locali suceveni votează după indicaţiile de la partid
·
„Din acest punct de vedere,
nu găsesc un beneficiu în ceea ce înseamnă această îngrădire a libertăţii de
opinie şi de exprimare a consilierilor locali”,
relevă primarul Ion Lungu, pe fondul discuţiilor privind viitoare licitaţie de
concesionare a serviciului de transport agent termic.
·
În caz că aleşii vor cădea
de acord, procedurile de licitaţie vor dura, în cel mai fericit caz, până pe 15
iunie, dată la care, dacă nu vor exista contestaţii, va fi desemnat noul
operator.
Aprobarea
studiului de oportunitate şi caietului de sarcini privind organizarea
licitaţiei pentru delegarea prin concesionare a serviciului de transport,
distribuire şi furnizare a agentului termic este un „act de voinţă politică”. O şedinţă extraordinară a deliberativului va
avea loc pe 13 martie, şi cu toate că membrii deliberativului au avut
nenumărate consultări pe tema stabilirii consensuale a prevederilor
documentaţie pentru licitaţie, până acum nu s-a ajuns la ajuns la un punct de
vedere comun. Primarul de Suceava, Ion Lungu, s-a arătat dezamăgit de acest
lucru, mai ales că, potrivit unei hotărâri a legislativului municipal,
contractul de concesionare cu firma de termoficare Termica încetează pe 31
martie. Pe deasupra, administratorul judiciar al societăţii din Lunca Sucevei a
cerut rezilierea în instanţă a respectivului contract, demers motivat de
refuzul autorităţilor locale de aproba majorarea tarifului de transport al
agentului termic, cât şi suportarea contravalorii pierderilor din sistem.
Edilul-şef sucevean constată că impasul în care s-a ajuns este urmare a faptului
că membrii deliberativului nu au un cuvânt
decisiv de spus, poziţia adoptată de aceştia depinzând de indicaţiile
primite de la conducerea partidului din care fac parte. „Consilierii
nu au nici un cuvânt de spus, tot cineva
de la partid vine şi spune: votaţi într-un fel sau altul(...). Consilierii,
chiar dacă negociezi ceva cu ei, nu au nicio posibilitate, nicio putere de
decizie, trebuie să ia aprobarea partidului, pentru că, dacă nu, le retrage sprijinul
politic de pe listă. La fiecare partid este un şef şi acela spune cum se
votează, nu cum stabilesc consilierii locali. Din acest punct de vedere, nu
găsesc un beneficiu în ceea ce înseamnă această îngrădire a libertăţii de opinie şi de exprimare a
consilierilor locali ”, relevă Lungu. Pentru a se găsi o soluţie, discuţii
cu liderii politici care coordonează partidele reprezentate în Consiliul Local
au fost purtate, de către şeful executivului sucevean, Ion Lungu, încă din
cursul săptămânii trecute, ocupantul fotoliului din Areni aşteptând punctul de
vedere al acestora. „Am discutat cu domnul deputat Bălan, domnul senator Donţu
şi domnul deputat Băişanu, le-am expus punctul meu de vedere, aştept un punct
de vedere al dumnealor, iar consilierii să facă amendamente până a sfârşitul
săptămânii”, subliniază Lungu.
Şeful administraţiei sucevene crede că, în condiţiile în care studiul de
oportunitate şi caietul de sarcini vor fi aprobate în şedinţa de pe 13 martie, procedurile
de licitaţie vor dura, în cel mai fericit caz, până pe 15 iunie, dată la care
va fi desemnat noul operator de transport, distribuire şi furnizare a agentului
termic. Aceasta doar dacă licitaţia nu este contestată. „Dacă nu se
aprobă, asta este situaţia. Eu încerc să-mi fac datoria, concesionarea fiind
singura soluţie”, a explicat primarul Sucevei, Ion Lungu, accentuând că
delegarea directă nu este posibilă, deoarece Primăria nu poate angaja personal.
În plus, o societate a executivului - care să participe la licitaţie - nu poate fi înfiinţată, întrucât lista de
investiţii a fost aprobată de la începutul lui 2014, iar o rectificare bugetară
este operabilă abia în a doua parte anului.