Zece primării, avertizate
verbal pentru deşeurile de pe cursurile de apă
Zece unităţi
administrativ-teritoriale din judeţul Suceava au fost sancţionate contravenţional,
după ce pe raza acestora au fost constatate încălcări importante ale
prevederilor Legii apelor nr. 107/1996. Este vorba despre Moldoviţa, Brodina,
Suceviţa, Putna, Stulpicani, Sadova, Slatina, Dorna Arini, Crucea şi Broşteni,
sancţiunile respective constând,
potrivit unei informări a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, în simple avertismente verbale. „Autorităţile
locale au fost atenţionate asupra faptului că nerespectarea măsurilor şi
termenelor stabilite prin actele de constatare încheiate va conduce la
aplicarea de amenzi, conform legislaţiei în vigoare în domeniul gospodăririi
apelor şi protecţiei mediului”, se arată
în materialul citat. Controalele sunt urmare a unui ordin al prefectului Sorin
Arcadie Popescu, privind verificarea modului în care au fost salubrizate
cursurile de apă, realizate şanţuri şi rigole, în vederea asigurării
secţiunilor de scurgere a apelor mari din judeţ. În urma descinderilor, echipele de control au
constatat existenţa depozitelor de deşeuri şi de material lemnos pe malul şi în
albiile cursurilor de apă, precum şi în secţiunile de scurgere a podurilor şi
podeţelor. Acestea au depistat resturi
de material lemnos pe formaţiunile torenţiale din apropierea zonelor locuite şi
au impus acţiuni de curăţire şi decolmatare a rigolelor şi a şanţurilor. Din
echipele de control au făcut parte reprezentaţi ai Ministerului Mediului şi
Pădurilor, Prefecturii, Comisariatului Regional al Gărzii de Mediu, Administraţiei
Bazinale de Apă „Siret” Bacău, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina”
şi Sistemului de Gospodărire a Apelor.