Grâul afectat de secetă
îşi revine
·
Chiar şi după însămânţările de primăvară, suprafaţa cu
această cultură este la jumătatea celei planificate pentru anul agricol în curs
·
În condiţii meteorologice favorabile, nu se va putea
vorbi despre o criză a grâului pentru pâine, România având producţie suficientă
pentru intern
„Fermierii care au
administrat şi îngrăşăminte pe culturile semănate în toamnă, precipitaţiile din
primăvară au prins foarte bine, cerealele revenindu-şi în bună parte”, declară purtătorul de
cuvânt al Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, Vasile Tofan. Acesta
susţine că impropriu se spune, de către unii, că suprafeţele de grâu au fost
calamitate, fiind vorba, mai degrabă, despre neînfiinţarea acestei culturi, ca
urmare a secetei din toamnă. „Nu s-a putut ara, nu s-a putut pregăti terenul
în condiţii bune şi, efectiv, s-a semănat pe doar 30% din suprafaţa estimată.
Însă, în primăvara aceasta s-au însămânţat peste 3200 de hectare de grâu de
primăvară. Vorbim despre o compensare
mică, însă este, totuşi, o compensare”, relevă Tofan. Însă, potrivit
specialistului DADR, Suceava depinde tradiţional de grâul de panificaţie din
alte judeţe. Este vorba despre cele din sud estul ţării, judeţul Suceava neacoperindu-şi
în niciun an necesarul panificabil de consum. „În sud, terenurile au putut
fi pregătite mai uşor decât la noi, în special acolo unde acestea sunt mai
uşoare, iar fermierii au utilaje mai performante”, reliefează purtătorul de
cuvânt al DADR. Tofan opinează că, în condiţii meteorologice favorabile, nu se
va putea vorbi despre o criză a grâului pentru pâine, deoarece, chiar dacă nu
s-a însămânţat suprafaţa programată, producţia obţinută este suficientă pentru
consumul naţional intern. „România nu este dependentă de grâul altora, decât
foarte rar, în anii cu calamităţi grave, cu inundaţii pe zone foarte largi”, explic Vasile Tofan. De-a lungul anilor, în
judeţul Suceava s-au cultivat între 22.000 şi 28.000 de hectare cu grâu, pentru
acest an agricol fiind planificate 24.000 de hectare. Aceasta înseamnă că la
8000 de hectare înfiinţate în toamnă şi peste 3200 de hectare semănate în campania
de primăvară, Suceava se poate „lăuda” doar cu 50% din ceea ce şi-a propus. O informare de la mijlocul
iernii a Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, evidenţia că la grâu,
secară şi triticale, efectele secetei sunt grave. Atunci se reliefa că,
din suprafaţa de 23.000 de hectare
programată a se însămânţa în toamnă, semănate efectiv au fost doar 8.707 de
hectare(circa 30%). Mai mult, din această din urmă suprafaţă, doar 2.100 de hectare prezentau un grad de
răsărire corespunzător, pe 4.207 hectare se remarca o răsărire parţială, 2.400
de hectare rămânând golaşe.