·
În cazul în care Adrem Invest nu îşi va respecta
angajamentele, vor fi aplicate prevederile contractuale sancţionatorii, a
declarat primarul Ion Lungu
·
Lucrările de
construcţii ar urma să demareze de luna viitoare, cele de montaj în noiembrie,
începerea furnizării energiei termice fiind prevăzută pentru august 2013
Adrem Invest, firma
bucureşteană care a câştigat licitaţia pentru amenajarea unei noi centrale de
termoficare la Suceava se află în grafic în ceea ce priveşte angajamentele
asumate. Cel puţin aşa susţine şeful administraţiei sucevene, Ion Lungu, care a
precizat, într-o conferinţă de presă, că organizarea de şantier a fost deja
făcută. Lungu a ţinut să arate că, în condiţiile în care compania amintită nu
va respecta prevederile contractului, se
va trece la aplicarea sancţiunilor prevăzute respectivul document. „Adrem
Invest a venit o scrisoare fermă prin care arată că vor face investiţia. În
măsura în care, sigur, lucrurile vor fi în grafic, totul este în ordine. În caz
contrar, vom aplica, exact, prevederile contractului. S-a făcut organizarea de
şantier la Termica, aşa cum au anunţat, sunt în grafic, de aceea îi vom judeca
după 9 mai 2013”, a reliefat primarul Ion Lungu. Pe de altă parte, de precizat este faptul că firma bucureşteană
Adrem Invest cerut Primăriei Suceava
decalarea termenelor de începere, execuţie şi finalizare a investiţiilor la
noua centrală în cogenerare de înaltă eficienţă
care urmează să fie amenajată în Lunca Sucevei. Solicitarea a fost
supusă aprobării Consiliului Local Suceava în şedinţa de luna trecută,
solicitarea fiind justificată prin noi reglementări legale, care au impus
modificarea proiectului tehnic. În aceste condiţii, lucrările de construcţii ar
urma să demareze de luna viitoare, cele de montaj în noiembrie, finalizarea
probelor tehnice şi începerea furnizării energiei termice fiind prevăzute
pentru august 2013. Contractul de concesionare a unor active din incinta CET
Suceava, în vederea realizării şi operării, prin atragerea capitalului privat,
a unei centrale de cogenerare de înaltă eficienţă, dimensionată pentru
necesarul de energie termică a
municipiului Suceava, a fost semnat pe 9 mai 2011. Realizarea centralei urma să
aibă loc în etape, prima componentă, pe gaze naturale, trebuind a fi gata în
decembrie 2012, dată la care era prevăzută şi furnizarea de energie termică în
sistem. Prin contractul de concesiune, preţul energiei termice la „gardul
centralei” ar urma să fie de 116 lei pe gigacalorie.