Primăria finanţează
integral Festivalul „Lira de aur”
·
Prof. univ. dr. Viorel Munteanu, preşedintele juriului competiţiei,
fost rector al Universităţi de Arte „George Enescu” din Iaşi, va primi titlul
de cetăţean de onoare al Sucevei
Primăria municipiului
Suceava finanţează în totalitate Festivalul internaţional de interpretare
instrumentală „Lira de aur”, anunţă primarul Ion Lungu. Manifestarea culturală
de tradiţie se desfăşoară în perioada 8-10 iunie 2012, aceasta aflându-se la
cea de a 33-a ediţie. Consiliul Local a aprobat alocarea sumei de 50.000 de
lei, deliberativul hotărând şi
decernarea titlului de cetăţean de onoare prof. univ. dr. Viorel Munteanu,
preşedintele juriului competiţiei. Viorel Munteanu este născut în Reuseni,
comuna Udeşti, iar în intervalul 2004-2012
a fost rectorul Universităţi de
Arte „George Enescu” din Iaşi.
„Cu acest prilej voi înmâna
diploma de cetăţean de onoare domnului profesor universitar doctor Viorel
Munteanu, care a fost rectorul Universităţi de Arte <George Enescu> din Iaşi, în perioada 2004-2012. Este
un bucovinean autentic de al nostru, din satul Reuseni, comuna Udeşti, o
personalitate a muzicii şi culturii, iar de când sunt primarul Sucevei,
dumnealui a fost tot timpul preşedintele juriului Festivalului internaţional . Aşadar, îl vom cinstit cum se cuvine şi vom înmâna această diplomă
de cetăţean de onoare al municipiului Suceava domnului Viorel Munteanu”, a
evidenţiat primarul Ion Lungu.