17 mai 2012


De la Primărie
O sută de locuinţe pe an pentru suceveni
„Este un număr destul de important, având în vedere criza de locuinţe construite din bani publici”, susţine primarul Lungu
În jur de 500 de solicitări eligibile de locuinţe figurează, anual, în evidenţele Primăriei municipiului Suceava, a făcut cunoscut, într-o întâlnire cu mass media locale, edilul şef Ion Lungu.
„O problemă care este pe ordinea  de zi a Primăriei, şi care mă preocupă în mod special, este cea locuinţelor pentru tineri”, subliniază şeful administraţiei locale.     
Lungu spune că, din 2004, de când a cucerit primul mandat la conducerea Primăriei Suceava, a rezolvat 823 de cereri pentru locuinţe, adică în jur de 100 de dosare pe an. Dintre acestea, 280 sunt unităţi de locuit ANL, 40 au caracter social, iar 24 au fost.  construite la mansardă. Pe de altă parte, 290 de parcele au fost repartizate pentru ridicarea de locuinţe individuale pe Dealul Mănăstirii, iar 142 de loturi pe Dealul Tătăraşi.  La toate acestea se adaugă 47 de apartamente în tronsonul de blocuri 20, 21, 22, de pe Bulevardul „1 Decembrie 1918”.  „Probabil numărul este mic în comparaţie cu cel al solicitărilor, totuşi este destul de important, având în vedere criza de locuinţe construite din bani publici. De regulă, avem câte 500 de cereri valide. Între timp unii dintre ei mai renunţă, cumpărându-şi casă  sau orientându-se înspre altă soluţie”, subliniază primarul Ion Lungu.