04 mai 2012


De la 1 iunie,
Cotă de lapte de la  rezerva naţională pentru fermierii suceveni
·        În cauză sunt producătorii care au depăşit cota individuală de lapte sau cei şi-au început activitatea în timpul anului de cotă
·        Pe de altă parte, declaraţiile anuale trebuie depuse la centrele APIA până pe 14 mai, după această dată fiind prevăzute penalizări
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură(APIA) Suceava aduce la cunoştinţa producătorilor de lapte de vacă că au fost modificate prevederile legale privind stabilirea condiţiilor de acordare a cotei individuale de lapte din rezerva naţională. Astfel, informează directorul executiv al Centrului Judeţean Suceava al APIA, Angela Coroleucă, producătorii vor putea depune cerere de acordare a unei cantităţi de cotă de lapte din rezerva naţională în intervalele 1 iunie-31 iulie şi 1 octombrie-30 noiembrie ale fiecărui an de cotă. Coroleucă subliniază, însă, că beneficiarii trebuie să îndeplinească mai multe condiţii. Astfel, în cauză sunt fermierii care au depăşit cota individuală de lapte sau cei şi-au început activitatea în timpul anului de cotă. De asemenea, solicitanţii trebuie să deţină exploataţii cu un efectiv de minim de 2 capete vaci de lapte la sfârşitul anului de cotă ori la momentul solicitării. Cantitatea minimă a cotei din rezerva naţională care poate fi solicitată de către producători este de 1000 de kg, iar cantitatea maximă de 1,8 milioane de kg. Directorul executiv Angela Coroleucă a reamintit că, cumpărătorii de lapte şi producătorii deţinători de cotă destinată vânzării directe sunt obligaţi ca, de la 1 aprilie, să depună declaraţiile anuale privind livrările, respectiv vânzările, realizate în anul de cotă 2011-2012. Anul de cotă s-a încheiat la 31 martie, declaraţiile anuale trebuind a fi depuse la centrele APIA până pe 14 mai 2012. Pentru cumpărătorii de lapte care nu înaintează la termen declaraţia anuală privind cantităţile achiziţionate, se calculate penalităţi pentru fiecare zi calendaristică de întârziere, începând cu data de 15 mai. Penalitatea reprezintă suma corespunzătoare taxei datorate pentru o depăşire de 0,01 % din cantităţile de lapte care i-au fost livrate de producători pentru fiecare zi calendaristică de întârziere. Suma trebuie să fie cuprinsă între 100 şi 100.000 de euro. În egală măsură, cumpărătorul care nu trimite declaraţia anuală riscă să piardă dreptul de a achiziţiona lapte de la deţinătorii de cotă, prin retragerea aprobării.