09 mai 2012


Astăzi,
Ultima zi de înscriere a  asociaţiilor care pot prelua cereri pentru prima la bovine
Asociaţiile de creştere a bovinelor mai pot depune doar astăzi documentaţia care să le ateste în vederea preluării cererilor prin care fermierii solicită plăţile naţionale direct complementare în sectorul zootehnic, la specia amintită. Directorul executiv al Agenţiei pentru Plăţi şi Intervenţii în Agricultură, Angela Coroluecă, informează că depunerea cererilor se poate face individual, prin reprezentant legal sau prin intermediul reprezentantului asociaţiilor crescătorilor de bovine legal constituite care sunt funcţionale, conform bilanţului contabil anual depus pentru anul anterior solicitării primei. Coroleucă spune că asociaţiile crescătorilor de bovine legal constituite pot depune pe 10 mai 2012, în copie şi original, în vederea verificării conformităţii certificatul de înscriere la Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor; hotărârea judecătorească de constituire a asociaţiei; statutul asociaţiei şi completările la statut, după caz, precum şi bilanţul contabil anual pentru anul anterior solicitării primei, depus şi înregistrat la administraţia financiară. Directorul APIA, Angela Coroluecă, mai precizează că formularele pre-tipărite pot fi solicitate de la centrele locale sau cel judeţean, individual, prin reprezentant legal sau prin intermediul reprezentantului asociaţiilor. Asociaţiile crescătorilor de bovine legal constituite depun lista cu membrii care solicită prima pe exploataţie si care trebuie să cuprindă nume si prenume, CNP şi codul exploataţiei acestora, vizată si ştampilată de asociaţia crescătorilor de bovine legal constituită. Cererile pot fi completate on-line individual prin accesarea site-ului www.apia.org.ro, pentru beneficiarii care solicită primă pentru un efectiv mai mare de 50 capete bovine.