Un milion de euro pentru pavelarea trotuarelor
Municipalitatea suceveană va aloca, anul acesta, suma de 22 de milioane de lei(3,5 milioane de euro)pentru reparaţii şi reabilitări la infrastructura rutieră. Anunţul este făcut de primarul Ion Lungu, care a declarat, într-o conferinţă de presă, că 4 de milioane de lei, adică aproape 1 milion de euro, se vor duce pe pavelarea trotuarelor. La licitaţia în vederea atribuirii contractului de lucrări pentru reparaţii şi întreţinere străzi s-au înscris SCCF-Grup Colas Iaşi, firmă care a desfăşurat această activitate până în toamna lui 2008, precum şi asociaţiile Viarom Construct&Han Group Bucureşti şi Tehnic Asist&RJR International Iaşi, cea de a doua fiind eliminată pe motiv de documentaţie incompletă. „Investiţiile sunt condiţionate de încasările la bugetul local şi de lucrările de la reţelele de apă, canalizare şi cele de iluminat public”, relevă primul gospodar al urbei, exprimându-şi regretul că afectate de acestea din urmă vor fi şi străzile reparate „în mod profesionist” în ultimii ani, precum „6 noiembrie” şi „Mărăşeşti”. Pentru lucrările de îmbrăcarea a trotuarelor au fost înregistrate 4 oferte, respectiv cele ale SCCF Group-Colas, IBF Pavimente Marginea, Symetrica Vereşti şi Garden Center Group&Eco Horticultura Bucureşti. „Urmează ca, în zilele următoare, comisiile de licitaţie, pe baza punctajelor tehnice şi tarifelor pe unitate, să decidă, astfel încât din luna iunie să demarăm efectiv lucrările”, subliniază edilul şef Ion Lungu.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu