Handbaliştii şi antrenorul CSU, cetăţeni de onoare ai municipiului Suceava
Jucătorii echipei de handbal C.S. „Universitatea” şi antrenorul Petru Ghervan, vor fi făcuţi cetăţeni de onoare ai municipiului Suceava. „Indiferent dacă o să luăm cupa sau nu, ajungerea în finală este deja o performanţă, componenţii echipei de handbal şi dl antrenor Petru Ghervan vor fi făcuţi cetăţeni de onoare ai municipiului Suceava”, a declarat ieri, într-o întâlnire cu mass media locale, şeful administraţiei reşedinţei de judeţ, Ion Lungu, menţionând că acordarea distincţiilor va fi obiectul unei şedinţe extraordinare a Consiliului Local din 10 iunie. Dl Lungu a informat că, din cauza dimensiunii limitate a sălii Liceului cu Program Sportiv, disputa dintre C.S. „Universitatea” Suceava şi U.C.M Reşiţa va putea fi urmărită pe un ecran uriaş amplasat la Casa Culturii, pe esplanada acesteia fiind asigurate 300 de locuri pe scaune. Ocupantul fotoliului din Areni îi informează pe „cârcotaşii” care nu au făcut rost de bilete în sală că, totuşi, Primăria a făcut eforturi financiare consistente pentru aducerea acesteia la standardele reclamate de o finală europeană. „Evident că ne trebuie o sală polivalentă şi avem un proiect în acest sens. Sper să profităm de succesul echipei de handbal şi să demarăm lucrările”, explică Ion Lungu. Meciul retur din finala de Challenge Cup de la Suceava va începe la ora 17.00, în prima manşă studenţii suceveni învingând echipa reşiţeană cu scorul de 27 la 25.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu