06 mai 2009


Perspectiva sumbră a încălzirii Sucevei la iarnă provoacă frisoane autorităţilor locale
· Nicio firmă nu se interesează de privatizarea Termica, iar trecerea pe CAF-urile de la Ambro necesită reparaţii şi modernizări de milioane de euro
După 11 mai, administraţia suceveană va declanşa seria discuţiilor cu conducerea Termica, reprezentanţii Consiliului Local în Adunarea Generală a Acţionarilor şi Consiliul de Administraţie a societăţii de termificare, pe marginea strategiei de asigurare a încălzirii locuinţelor racordate la sistemul centralizat, în sezonul rece 2009-2010. Şeful municipalităţii Ion Lungu a precizat ieri, într-o întâlnire cu mass media locale, că nici la cea de a doua tentativă de privatizare a producătorului, furnizorului şi distribuitorului de agent termic nu s-a înregistrat vreo ofertă concretă. Termenul limită expiră pe 11 mai, iar ocupantul fotoliului din Areni este sceptic asupra succesului demersului privind trecerea în sectorul privat a pachetului de acţiuni de la Termica. „Este foarte puţin probabil ca până pe 11 mai, când este termenul de depunere a dosarului de preselecţie, să se mai întâmple ceva”, a precizat primarul Lungu. Plenul deliberativului local a votat, în urmă cu mai puţin de 3 luni, vânzarea întregului pachet de acţiuni deţinut de Consiliul Local la Termica, înstrăinarea urmând a se face prin metoda licitaţiei competitive de tip olandez, aceasta pornind de la preţul de 18,3 milioane de euro. Iniţial, 5 firme au achiziţionat caietele de sarcini, respectiv Electrica Bio Heat Bucureşti, Unicom Top Energy Bucureşti, Dori Iaşi, E-on România şi Global Internaţional Bucureşti, însă la licitaţia din 10 martie nu a depus oferte niciuna dintre ele. Edilul şef spune că, în caz de eşec total, CET din Lunca Sucevei va fi închisă, iar termoficarea municipiului va fi asigurată de la vechile cazane de apă fierbinte(CAF), de la Ambro. Dl. Lungu spune că va consulta şi specialiştii, CAF-urile având o capacitate redusă, de natură să asigure apă fierbinte în perioada de vară, când nu funcţionează CET. „Şi acolo trebuie făcute reparaţi, intervenţii, de aceea trebuie să vedem care este strategia imediată”, a explicat primarul Ion Lungu. Cheltuielile pentru modernizarea CAF sunt de ordinul milioanelor de euro.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu