Autorităţile sucevene se fac front comun în faţa gripei porcine
Judeţul Suceava se repliază în faţa gripei posibilelor contaminării cu virusul AH1N1. La nivel naţional a fost aprobat un plan de măsuri acesta fiind transmis instituţiilor abilitate din judeţ, precum, Direcţia de Sănătate Publică, Inspectoratul de Poliţie Judeţean, Inspectoratul Judeţean al Poliţie de Frontieră, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi, Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă. La rându-le, fiecare dintre acestea au întocmit propriile planuri de prevenire şi combatere a gripei porcine. Pe de altă parte, Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Suceava este pregătit pentru acordarea funcţiilor de sprijin, izolarea posibilelor puncte contaminate şi să asigure tehnica şi materialele pentru dezinfectarea zonelor şi suprafeţelor potenţial afectate. La solicitările făcute de alte instituţii, ISJU se ocupă cu transportarea, cu ambulanţele din dotarea SMURD, a peroanelor care prezintă simptomatologie specifică îmbolnăvirii cu noul virus gripal. De asemenea, ISJU sprijină autorităţile judeţene în vederea constituirii zonelor de carantină. Totodată, în intervalul de după declararea gradului V, au fost stabilite măsuri specifice acestea fiind în plină desfăşurare. „Sper să nu ne confruntăm cu asemenea probleme”, declară şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, colonelul Costică Ungureanu. Şeful Direcţiei de Sănătate Publică, dr. Alexandru Lăzăreanu spune că au fost realizate şi distribuite pliante informative despre virusul AH1N1, acestea ajungând la populaţie prin intermediul Poştei Române. ”Persoanele care au intrat în contact cu eventuali suspecţi trebuie să se prezinte la medicul de familie, după care, dacă va fi cazul, vor fi orientaţi înspre secţiile de boli contagioase ale spitalelor”, a declarat dr. Alexandru Lăzăreanu.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu