Judeţul Suceava se pregăteşte de secetă hidrologică şi caniculă
· Autorităţile sunt obligate să anunţe din timp populaţia în vederea constituirii de stocuri de apă potabilă
· DSP va organiza puncte sanitare mobile de ajutor pentru persoanee suferinde din cauza caniculei
· Autorităţile sunt obligate să anunţe din timp populaţia în vederea constituirii de stocuri de apă potabilă
· DSP va organiza puncte sanitare mobile de ajutor pentru persoanee suferinde din cauza caniculei
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, a aprobat în şedinţă, Planul de măsuri pentru combaterea efectelor fenomenelor de secetă hidrologică şi caniculă. Comitetul a hotărât ca Sistemul de Gospodărire a Apelor şi societatea de utilităţi comunale ACET Suceava să identifice resursele suplimentare de alimentare cu apă din captări şi aducţiuni noi. În situaţii deosebite, în zonele în care este nevoie, transportul apei se va face cu ajutorul structurilor pentru situaţii de urgenţă, acestea din urmă nesuprapunându-se cu cele ale pompierilor, mai ales că, în perioadele cu temperaturi ridicate, riscul apariţiei unor incendii este ridicat. În baza noului plan, autorităţile comunale, orăşeneşti şi municipale sunt obligate să anunţe din timp populaţia în vederea constituirii de stocuri de apă potabilă şi să înfiinţeze bazine pentru alimentarea cu apă animalelor. De asemenea, Serviciul de pregătire a teritoriului şi economiei pentru apărarea va constitui un comandament judeţean pentru asigurarea unei rezerve în colaborare cu firme producătoare sau distribuitoare de apă îmbuteliată. Pe de altă parte, Direcţia de Sănătate Publică va monitoriza permanent calitatea apei potabile din fântâni şi va organiza, acolo unde se impune, puncte sanitare mobile, acestea urmând să acorde ajutor medical persoanelor suferinde din cauza caniculei. DSVSA va intensifica verificările pe linia împiedicării apariţiei epizootiilor şi prevenirii acestora în situaţiile existente. Nu în cele din urmă, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă va pregăti mijlocele din dotare în vederea intervenirii prompte la stingerea incendiilor, precum şi la alte acţiuni. Totodată, se va face o inventariere a auto-cisternelor pe care le au agenţii economici din judeţ şi care pot fi folosite la transportarea apei în localităţile în care se va înregistra deficit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu