12 mai 2009


Aleşii locali au tăiat 8,2 milioane de lei din salariile profesorilor
· Primarul Ion Lungu spune că dascălii nu trebuie să intre în panică, fondul de salarii urmând a fi reîntregit printr-o rectificare pozitivă ce va avea loc iulie
Consilierii locali suceveni au aprobat, în şedinţa extraordinară de ieri, rectificarea în minus a bugetului local. Tăierea de fonduri are loc în baza unei adrese a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Suceava, în misivă precizându-se că, în urma aprobării OUG nr. 34/2009 privind rectificarea bugetului de stat şi reglementarea unor măsuri fiscale, se impune şi modificarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată prevăzute pentru municipiul Suceava în anul 2009. Astfel, cheltuielile de personal din învăţământul sucevean pe trimestrul al doilea al anului sunt reduse cu 8,23 milioane lei, adică 82,3 miliarde lei vechi. Primarul Ion Lungu a declarat că demersul este în concordanţă cu măsurile luate de Guvern la nivel naţional, acesta lăsând descoperite cheltuielile de personal din trimestru al patrulea al anului. Domnia ţine să precizeze că profesorii vor avea salariile asigurate, la 1 iulie urmând a se face o rectificare pozitivă a bugetului de stat. Ocupantul fotoliului din Areni reliefează că, după această dată, ar putea fi plătite şi diferenţele la drepturile salariale calculate greşit în anii trecuţi şi pentru care profesorii au obţinut hotărâri judecătoreşti. „Nu trebuie să intrăm în panică, pentru că rectificarea în minus nu afectează drepturile profesorilor. Ba din contră, în sumele care sunt fundamentate în buget, inclusiv aceste rectificări cu minus şi în diferenţa de completat, sunt prinse şi diferenţele salariale la drepturile câştigate în instanţă de cadrele didactice”, a precizat edilul şef, Ion Lungu, adăugând că restanţele în cauză se ridică al 1,5 milioane de lei.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu