Reducere de cinci ori a indemnizaţiei membrilor Comisiei pentru protecţia copilului
· Decizia survine aplicării actului normativ privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul cheltuielilor de personal din sectorul bugetar
· Decizia survine aplicării actului normativ privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul cheltuielilor de personal din sectorul bugetar
Membrii Comisiei pentru protecţia copilului Suceava vor ava parte de indemnizaţie de şedinţă diminuată. Dacă pentru fiecare întrunire aceştia primeau, până acum, 5% din indemnizaţia preşedintelui Consiliului Judeţean, prin decizie a aleşilor judeţeni, membrii structurii amintite vor beneficia de o recompensă financiară de doar 1%. Reducerea de 5 ori a indemnizaţiei de şedinţă survine aplicării prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 35 din 2009, privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul cheltuielilor de personal în sectorul bugetar. Comisia pentru protecţia copilului are ca preşedinte pe secretarul judeţului, Dumitru Paşniciuc, care a luat locul lui Dumitru Dănilă, ieşit la pensie. Vicepreşedinte este directorul executiv al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Drepturilor Copilului, Florin Tărnăuceanu, din acesata făcând parte şi reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică, Inspectoratului Şcolar Judeţean, Inspectoratului de Poliţie Judeţean şi Direcţiei de Muncă şi Protecţie Socială.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu