Câte un teren de sport pentru fiecare comună suceveană
Administraţia judeţeană are în proiect demararea unui program de înfiinţarea de terenuri de sport în toate comunele sucevene. Preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur, le-a cerut primarilor să identifice terenuri disponibile adecvate, domnia sa susţinând că un asemenea demers nu ar presupune eforturi financiare de proporţii. „Judeţul Suceava are o problemă cu terenurile de sport în comune. De aceea, va trebui să gândim un program de alocare de fonduri, astfel încât să amenajăm câte un astfel de teren în fiecare dintre acestea. Nu cred că demersul presupune fonduri foarte mari, însă respectivele terenuri s-ar putea constitui într-un punct de atracţie pentru locuitorii unităţilor administrativ-teritoriale în cauză”, explică preşedintele Gheorghe Flutur. Ministrul Tineretului şi Sportului, Monica Iacob Ridzi, a declarat la Suceava, la sfârşitul săptămânii trecute, că acest lucru va fi posibil începând de anul viitor, când va fi finanţată consistent componenta terenuri de sport aferentă O.G. nr. 7/ 2006 privind Programul de dezvoltare a infrastructurii din spaţiul rural. „Anul acesta vor fi finalizate toate terenurile de sport pentru licitaţiile care s-au ţinut deja”, a precizat dna Ridzi.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu