22 mai 2009


Strategie de protejare a animalelor contra arşiţei şi secetei
· Sanitar-veterinarii suceveni interzic folosirea animalelor la munci, în intervalele cu temperaturi ridicate acestea trebuind a fi ţinute la umbră şi udate periodic cu apă

Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava a întocmit o strategie de combatere a efectelor temperaturilor ridicate asupra sănătăţii animalelor. „Aceste prevederi sunt valabile pe toată perioada în care se manifestă fenomenul de secetă hidrologică şi temperaturi mai crescute decât cele normale”, subliniază directorul executiv al DSVSA, dr. Petrea Dulgheru. Domnia sa precizează că, potrivit acestora, transportarea animalelor în scop comercial, la munci sau pe păşune este interzisă între orele 11.00 şi 19.00. Conform dr. Dulgheru, proprietarii şi deţinătorii sunt obligaţi să ia măsuri de protejare a animalelor de stresul termic, de asigurare în permanenţă a apei potabile şi de le adăposti în grajduri, umbrare sau ţarcuri cu ventilaţie corespunzătoare. „Hrana va fi asigurată în cantităţi mai mici şi frecvente, deoarece alimentaţia abundentă stimulează producerea căldurii. Animalele vor fi udate cu apă la intervale regulate, la fel şi podeaua adăpostului”, relevă şeful DSVSA. Dr. Dulgheru recomandă proprietarilor de animale ca la apariţia hiper-termiei, să anunţe medicii veterinari. Semnele instalării fenomenul de încălzire excesivă sunt uscarea mucoaselor gingivale şi oculare, creşterea frecvenţei cardiace şi respiratorii, deshidratare, letargia şi slăbiciune. Pe de altă parte, structurile administrative sau private trebuie să asigure surse suficiente de apă potabilă, prin forarea de noi puţuri sau prin transportarea acesteia cu cisterne din alte zone. De asemenea, recomandabilă este şi constituirea de stocuri de furaje, prin redistribuirea acestora din localităţi sau judeţe neafectate de secetă. Nu în cele din urmă, primăriile şi unităţile de ecarisare sunt obligate de a răspunde în timp util solicitărilor de ridicarea a cadavrelor sau deşeurilor provenite de la animale.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu