10 mai 2009


Fermierii suceveni nu mai vor să crească vaci cu lapte
· La începutul acestui an, efectivele de vaci mulgătore erau cu peste 30% mai mici faţă de un an în urmă

Agricultorii suceveni cresc tot mai puţine vaci de lapte. Potrivit datelor furnizate de Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, dacă în perioada 2004-2007 efectivele de vaci mulgătoare au crescut de la 112.000 la 120.000 de capete, în 2008 acestea au scăzut la 86.140 de capete(cu peste 30 de procente). În ultimii 4 ani, o diminuare dramatică, de circa 50%, a fost consemnată la cabaline, numărul cailor crescuţi în gospodăriile populaţiei reducându-se de la 72.980 la 36.410 de exemplare. În acelaşi interval 2004-2008, de remarcat este sporul la efectivele de ovine, de la 223.000 la 245.000 de capete, precum şi a celor de caprine, de la 7000 la 10.150. În perioada la care facem referire, numărul găinilor ouătore şi porcinelor judeţ s-a menţinut la un nivel relativ constant, fiind, la finele lui 2008, de 1,04 milioane de galinacee şi, respectiv, de 116.550 de porci. Înainte de 1989, judeţul Suceava era recunoscut ca unul cu tradiţie în creşterea animalelor, sectorul zootehnic fiind bine reprezentat în această parte a ţării. După Revoluţie s-a înregistrat o cădere drastică a şeptelului, cauza principală fiind desfiinţarea fostelor întreprinderi agricole de stat.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu