Garda de mediu reia ofensiva împotriva balastierelor ilegale
· Două firme care exploatau neautorizat balast din albia râului Suceava, la Dărmăneşti şi Milişăuţi, au fost amendate cu câte 30.000 de lei de lei fiecare
· Două firme care exploatau neautorizat balast din albia râului Suceava, la Dărmăneşti şi Milişăuţi, au fost amendate cu câte 30.000 de lei de lei fiecare
În perioada aprilie-august 2009, angajaţii Comisariatului Judeţean al Gărzii de Mediu Suceava susţin o campanie de verificări la exploatările de agregate minerale de pe raza judeţului. Acţiunea este desfăşurată în colaborarea cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean, Garda Financiară şi Compartimentul Cîmpulung Moldovenesc al Agenţiei Naţionale a Resurselor Minerale, până acum căzând în plasă două balastiere. Comisarul şef Adriana Iordache spune că, în condiţiile în care nu aveau autorizaţii eliberate de Sistemul de Gospodărire a Apelor, respectivele firme exploatau balast din albia râului Suceava, la Dărmăneşti şi Milişăuţi. Fiecare dintre ele s-au ales cu câte o amendă de 30.000 de lei şi, având în vedere că în judeţul Suceava există 199 de balastiere, campania continuă. „O parte dintre acestea au autorizaţii expirate, altele în curs de expirare pe durata următoarelor luni, la verificări fiind luate deja cele la care autorizarea nu mai este deja valabilă”, menţionează şeful Comisariatului Judeţean al Gărzii de Mediu, Adriana Iordache. Fosta conducerea a instituţiei sucevene preciza că evaziunea fiscală naţională pe linie de mediu din exploatarea ilegală a resurselor minerale naturale se ridică la 1 miliard de euro.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu