Mass media locale invitate la Concursul „Salvează un arbore colectând hârtie”
Comisariatul Regional al Gărzii de Mediu, cu sediul la Suceava, lansează o provocarea mass media judeţene. Comisarul şef Diana Croitoru, a invitat ieri, cu prilejul conferinţă de presă, pe publicaţiile, posturile de televiziune şi cele de radio, cât şi pe jurnalişti, să se înscrie în Concursul „Salvează un arbore colectând hârtie”. „Aşteptăm o implicarea activă, în sensul că fiecare mijloc de informare în masă sau jurnalist să adune şi să predea o cantitate de deşeuri din hârtie, atât din activitatea organului de presă, cât şi din propria gospodărie”, a spus dna Croitoru. Şeful Comisariatului Regional de Mediu arată că mijloacele de informare în masă şi ziariştii care vor colecta cea mai mare cantitate de maculatură vor fi răsplătiţi cu premii confecţionate artizanal din deşeuri reciclabile de către copii de la Palatul copiilor din Iaşi. „Este vorba despre copii de la filiala Ţibăneşti a Palatului copiilor, care este o zonă defavorizată, situată la marginea judeţului. Însă copii sunt foarte inimoşi şi fac lucruri minunate”, a evidenţiat Diana Croitoru, menţionând că, „în vederea evitării fraudelor” deşeurile strânse, vor fi cântărite la Remat.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu