De luna viitoare
Timp de 3 luni, sucevenii nu vor avea apă caldă la robinete
· Aceasta ca urmare a intervenţiilor de pe magistrala de termificare, pe care pierderile sunt mari, iar avariile dese
Timp de 3 luni, sucevenii nu vor avea apă caldă la robinete
· Aceasta ca urmare a intervenţiilor de pe magistrala de termificare, pe care pierderile sunt mari, iar avariile dese
Conducerea municipalităţii sucevene anunţă finalizarea proiectului de reabilitare a magistralei de transport a agentului termic. Acesta din urmă prevede lucrări de înlocuire a 7 km de conducte principale din cartierul „George Enescu”, „Zamca” şi zona centrală a urbei, la execuţia efectivă urmând a se trece de luna viitoare. Primul gospodar al urbei reşedinţă de judeţ, Ion Lungu, crede că în prima decadă a lui iunie va fi adjudecată la licitaţie şi firma constructoare, ordinul de începere a lucrărilor putându-se da de pe 15 iunie. De la data respectivă, municipiul Suceava va rămâne fără apă caldă la robinete pentru interval de timp de circa 3 luni. „Vom veni cu precizări exacte în ceea ce priveşte întreruperea furnizării apei calde, pe o perioadă pe care o vom stabili cu firma care va câştiga licitaţia, precum şi cu cei de la Termica. Ne dorim ca această perioadă să fie cât mai scurtă, însă lucrările sunt de amploare”, menţionează Ion Lungu. Domnia sa spune că intervenţiile de pe magistrala de termificare sunt absolut necesare, pierderile fiind mari, iar avariile dese.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu