Primăria am mai achitat 1 milion de lei din restanţele către dascăli
· Totalul datorat profesorilor se ridica la 4,4 milioane lei(aproximativ 1 milion de euro), o altă tranşă, în acelaşi cuantum, fiind onorată la finele lui de decembrie 2008
· Totalul datorat profesorilor se ridica la 4,4 milioane lei(aproximativ 1 milion de euro), o altă tranşă, în acelaşi cuantum, fiind onorată la finele lui de decembrie 2008
Administraţia municipală suceveană a reuşit să achite suma de 1 milion de lei reprezentând diferenţele la drepturile salariale ale cadrelor didactice calculate greşit în anii anteriori şi pentru care au fost obţinute hotărâri judecătoreşti. Anunţul este făcut de edilul şef, Ion Lungu, care anunţat ieri, într-o conferinţă de presă, că totalul datorat dascălilor se ridica la 4,4 milioane lei(aproximativ 1 milion de euro), o altă tranşă, în acelaşi cuantum, fiind onorată la finele lui de decembrie 2008. „În perioada următoare, vom căuta posibilităţi de a achita şi ce a mai rămas din aceste drepturi”, precizează ocupantul fotoliului din Areni. Domnia sa spune că autorităţile municipale manifestă preocupare prioritară faţă de învăţământ, atât la capitolul dotări, cât şi în ceea ce priveşte cheltuielile administrative. Dl Lungu relevă, de asemenea, că performanţa în educaţie nu se poate face în lipsa unei remunerări corespunzătoare a profesorilor. Reamintim că, recent, prin hotărâre a Consiliului Local, fondul de salarii pe trimestrul al doilea al anului au fost reduse cu 8,23 milioane lei, adică 82,3 miliarde lei vechi. Demersul este în concordanţă cu măsurile luate de Guvern la nivel naţional, şeful administraţiei locale ţinând să asigure că profesorii îşi vor primi, totuşi, salariile. Aceasta graţie unei rectificare pozitive a bugetului de stat, ce ar urma să aibă loc la începutul lui iulie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu