05 mai 2009


Comuna Marginea, dovedită de gunoaie
· Serviciul de salubritate nu funcţionează, populaţia transportând deşeurile, prin mijloace proprii, pe platforma de la locul numit „Moara”
· La un recent control, comisarii de mediu au dat o amendă de 15.000 de lei pentru depozitări necontrolate în albia majoră a râului Suceviţa
Dacă nu vor să rişte sancţiuni contravenţionale de până la 50.000 de mii de lei(500 de milioane de lei vechi), autorităţile din Marginea vor trebui să ia măsuri de salubrizare a localităţii. Potrivit şefului Comisariatului Judeţean al Gărzii de Mediu, Adriana Iordache, la un control efectuat, lucrătorii din subordine au găsit depozitări de deşeuri menajere şi reciclabile în albia majoră a râului Suceviţa. Comisarul şef spune că Primăria Marginea nu este la prima abatere, în 2008 pe numele acesteia fiind întocmite încă două procese verbale de contravenţie. Ambele au fost atacate în instanţă, unul dintre ele fiind anulat de Judecătoria Rădăuţi. Adriana Iordache arată că, la recenta descindere, primarul de Marginea a evitat să dea ochii cu controlorii, viceprimarul a refuzat să semneze procesul verbal de contravenţie, în cele din urmă amenda de 15.000 de lei fiind trimisă prin poştă. „La data controlului, pe raza comunei nu exista vreun buncăr sau vreo euro-pubelă în care să se colecteze selectiv deşeurile. Nu suntem rău intenţionaţi, însă dacă nu vedem preocupare din partea primarilor, bineînţeles că soluţia este sancţionarea contravenţională. Dacă stabilim măsuri prin actul de control şi nu se întâmplă nimic, până la termenul limită de îndeplinire a acestora, amenda poate ajunge la 50.000 de lei”, relevă şeful Comisariatului Judeţean al Gărzii de Mediu. Comisarul şef subliniază că, în 2007, Primăria Marginea a demarat un Program PHARE de organizare a serviciului de salubritate, urmând să se doteze cu 2 auto-speciale, 2065 de euro-pubele şi 305 de euro-containere. La această dată, populaţia transportă gunoaiele, prin mijloace proprii, pe platforma de deşeuri de la locul numit „Moara”. „În Marginea există o firmă care se ocupă cu colectarea selectivă a deşeurilor şi, cu toate acestea, există depozitări necontrolate pe albia râului Suceviţa, serviciul de salubritate al comunei nefuncţionând”, explică Adriana Iordache.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu