Mutări pe toată linia la conducerea instituţiilor culturale din subordinea Consiliului Judeţean
De la 1 aprilie intră în vigoare organigrama proaspătului înfiinţat Centrul cultural „Bucovina”. Noua instituţie apare prin fuzionarea Ansamblului Artistic “Ciprian Porumbescu”, Şcolii Populare de Arte şi Meserii “Ion Irimescu” şi Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, scopul de clarat fiind punerea în valoare a moştenirii culturale şi conservarea spaţiului valorii tradiţionale a zonei etnografice a Bucovinei. Gheorghe Flutur, preşedintele Consiliului Judeţean a anunţat ieri, într-o întâlnire cu mass media locale, că directorul general al instituţiei, pe o perioadă de 9 luni, va fi Petre Horvath, care îşi păstrează şi şefia Şcolii Populare de Arte şi Meserii “Ion Irimescu”. La Ansamblul artistic „Ciprian Porumbescu” şef de secţie va fi profesorul trompetist Cristian Ruscior, iar dirijor, în locul lui Emil Havriliuc, va veni Viorel Leancă. Conducerea Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale este preluată de interpretul de muzică populară Călin Brăteanu, care îl înlocuieşte pe Petru Blaj. Dl Flutur anunţă o serie întreagă de surprize, printre care întoarcerea la Ansamblul artistic „Ciprian Porumbescu” a Laurei Lavric, discuţii similare purtându-se şi cu Sofia Vicoveanca. Tot această din urmă instituţie va avea şi un colegiu artistic condus de maestrul George Sîrbu. „Ansamblul artistic iese întărit din această reorganizare, întrucât Centrul cultural va face ca toate secţiile să tragă în aceeaşi direcţie. Mai mult de atât, bugetul Ansamblului este mai consistent. De asemenea, am înfiinţat şi colegiul artistic, care ava avea ca atribuţie urmărirea liniei artistice şi a tot ceea ce înseamnă concept”, explică şeful administraţie judeţene, Gheorghe Flutur, menţionând că proba eficienţei noilor mutări va dată printr-un spectacol organizat de Zilele Sucevei.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu