Cât mai rapid, o soluţie pentru modernizarea Aeroportului “Ştefan cel Mare” Suceava
Deliberativul judeţean sucevean se va întâlni, cât mai repede, în şedinţă ordinară, în vederea aprobării strategiei de modernizare a Aeroportului „Ştefan cel Mare” Suceava. Aceasta este decizia preşedintelui administraţiei judeţene sucevene, Gheorghe Flutur, care consideră că este necesar ca soluţia de modernizare să fie adoptată cât mai rapid cu putinţă. „Sperăm ca şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean să fie ţinută cât se poate de repede, în aprilie, astfel încât să discutăm strategia de dezvoltare a Aeroportului. Suntem în linie dreaptă şi vrem să hotărâm care este, până la urmă, strategia de modernizare”, arată dl. Flutur. Preşedintele Consiliului Judeţean evidenţiază că are discuţii avansate cu doi investitori, cu unul dintre aceştia urmând a se întâlni şi pe 2 aprilie. Suma pentru modernizarea şi aducerea la standarde internaţionale a Aeroportului „Ştefan cel Mare” este apreciată la circa 71 milioane de euro, fonduri de care Consiliul Judeţean nu dispune şi pe care nu le poate asigura nici în perspectivă. Unitatea aero-portuară suceveană deserveşte, în principal, judeţele Suceava şi Botoşani, în ultimii 5 ani numărul pasagerilor crescând de aproape 10 ori. Astfel, dacă în 2004 prin aerogara suceveană au trecut 2489 de călători, anul trecut s-a ajuns la un total de peste 24.000 de clienţi. La capitolul modernizare infrastructură intră pista de aterizare, sistemul de balizaj luminos, aerogara şi blocul administrativ, dar şi dotarea cu utilaje specifice şi altele punctuale
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu