23 ianuarie 2009


Plăţi pentru zonele montane defavorizate
Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit(APDRP) a transferat 44,75 milioane de euro către Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură. Anunţul este făcut de Fănică Cotos, şeful APDRP Suceava, care menţionează că, la nivel naţional, inclusiv în judeţ, respectivii bani vor ajunge la aproximativ 225.000 de beneficiari din zonele defavorizate natural(cele montane) şi care au aplicat pentru Măsura 211 , „Sprijin pentru zona montană defavorizată”, din cadrul Programului Naţional pentru Dezvoltare Rurală(PNDR). „Programul începe să se deruleze în parametri normali şi acest lucru nu poate decât să ne susţină convingerea că vom avea o absorbţie a fondurilor foarte bună. Pe de altă parte, fermierii din zonele montane vor simţi pentru prima dată că pot conta pe un sprijin financiar deloc de neglijat”, arată dl. Cotos. Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit este instituţia acreditată pentru efectuarea plăţilor aferente Măsurii 211, acesta din urmă fiind implementată de APIA.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu