Părinţii elevilor se plâng de scumpirea abonamentelor pe autobuzele TPL
· „Am avut în audienţă părinţi disperaţi care spun că nu–şi mai pot trimite copiii la şcoală”, declară primarul Ion Lungu
Municipalitatea suceveană intenţionează să suplimenteze numărul de abonamente de călătorie pe autobuzele TPL acordate elevilor şi studenţilor. Conducerea executivului spune că intenţionează să ia această măsură pe fondul solicitărilor venite de la părinţi, care se plâng autorităţilor că sunt în imposibilitatea suportării contravalorii navetei de la domiciliu la unităţile de învăţământ şi invers. „Am avut în audienţă părinţi disperaţi care spun că nu–şi mai pot trimite copiii la şcoală. De aceea, atenţia noastră, a Consiliului Local, va fi îndreptată, în acest an, către elevi şi studenţi”, precizează şeful municipalităţii, Ion Lungu. Poziţia părinţilor survine majorării cu 50%, de la 1 ianuarie, a preţului unui abonament, pentru o singură linie plătindu-se 45 de lei pe lună. Tot de la începutul acestui an, pensionarii care au pensii de sub 1000 de lei nu se mai pot plimba gratuit cu autobuzele, aşa cum au făcut-o în a doua jumătate a lui 2008. „Din considerente de austeritate nu mai putem asigura pensionarilor aceste tichete, deoarece Primăria ar trebui să plătească la societatea de transport public local 2,5-3 miliarde lei vechi pe lună, lucru care nu mai este posibil”, evidenţiază edilul şef, Ion Lungu, adăugând că, „pentru persoane aflate în situaţii dificile, se vor acorda prestaţii financiare excepţionale”.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu