Lipsa lucrătorilor şi afecţiunile medicale diminuează capacitatea de lucru a Poliţiei
Anul 2008 a fost unul solicitant pentru Poliţia municipiului Suceava. Aşa relevă o informare a instituţiei sucevene pe anul trecut, în care să arată că evenimente multiple s-au ivit atât pe linia siguranţei publice, cât şi a situaţiilor operative, acestea necesitând efective sporite. „Am fost angrenaţi în două campanii electorale, cu mai multe tururi de scrutin, în fenomenul inundaţiilor, la toate activităţile culturale, artistice, sportive, religioase, vizite, măsuri de ordine etc. Toate acestea au necesitat efective mărite şi asigurarea, în paralel, a tuturor celorlalte atribuţii specifice”, se subliniază în materialul semnat de şeful Poliţie municipiului Suceava, comisar şef Corneliu Jureschi. Acesta menţionează că, în 2008, subunitatea a pierdut 8 funcţii de agent, majoritatea cadrelor bine pregătite migrând înspre formaţiuni judeţene şi că mulţi dintre lucrători suferă de diverse afecţiuni, motiv pentru care au beneficiat de concedii medicale. De asemenea urmarea a faptului că la nivelul instituţiei există doar un număr de 4 funcţii ne-operative, care ar putea să presteze ca ajutor de ofiţer de serviciu, această din urmă misiune a fost asigurată de către lucrătorii operativi, „ceea ce a divizat foarte mult capacitatea de lucru”. Chiar şi în aceste circumstanţe – se subliniază în informarea citată - cooperarea cu celelalte organe implicate în asigurarea ordinii pe raza municipiuului a fost bună.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu