Criza gazelor naturale nu afectează racordaţii la sistemul centralizat de termificare
· Mai puţin de 10% din energia termică pentru apă caldă şi încălzire este produsă pe bază de gaze naturale
Conducerea municipalităţii sucevene dă asigurări că locuitorii reşedinţei de judeţ nu vor avea de suferit de pe urma crizei gazelor naturale dintre Rusia şi Ucraina. Societatea de termificare Termica Suceava are în stoc huilă pentru 3 luni de iarnă, şeful administraţie sucevene, Ion Lungu, evidenţiind că nu se pune problema de restrângere a programului de furnizare a apei calde şi căldurii. Domnia sa arată că, la ora actuală, din raţiuni de bilanţ energetic, se funcţionează şi cu cazanele de apă fierbinte(CAF), grup care consumă 3000 de normal metri cubi pe oră. „Nu am primit restricţii în acest sens, dar în măsura în care vor exista, vom renunţa la acestea şi vom funcţiona doar pe cărbune”, precizează primarul Lungu, adăugând că funcţionarea CET pe huilă este un atu pentru suceveni din acest punct de vedere. De menţionat este faptul că, la Termica, mai puţin de 10% din energia electrică şi energia termică este produsă pe bază de gaze naturale.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu