27 ianuarie 2009


An de an
Sporeşte numărul minorilor care comit fapte penale

· De vină sunt şi procedurile speciale de cercetare şi pedepsire care nu îşi ating scopul, creând minorilor „condiţii de timp şi spaţiu pentru a se întoarce în mediile favorizatoare
Conducerea Poliţiei municipiului Suceava îşi manifestă îngrijorarea faţă de creşterea numărului de minori care comit fapte penale. Într-o analiză a activităţii instituţiei se arată că, în anul 2008, gradul de siguranţă în unităţile şcolare, inclusiv, la Unitatea „Ştefan cel Mare”, a fost unul satisfăcător, neîregistrându-se fapte grave comise în interiorul sau în imediata apropiere a acestora. Totuşi, se arată în informarea respectivă, „îngrijorător este faptul că, an de an, sporeşte numărul minorilor care comit fapte penale, atât de unii singuri cât şi în grupuri de majori”. Astfel, anul trecut, 102 minori cu vârsta între 14 şi 18 ani şi 43 în vârstă de mai puţin de 14 ani au comis sau au fost implicaţi în săvârşirea de infracţiuni, printre care unele grave, respectiv 49 de tâlhării, 67 de furturi, 4 de prostituţie şi una de proxenetism. Potrivit conducerii Poliţiei sucevene, cauzele care generează activitatea juvenilă ţin de lipsa de supraveghere din partea familiei; abandonul şcolar sau situaţia şcolară precară; scăderea autorităţii factorilor şcolari, precum şi procedurile speciale de cercetare şi pedepsire care nu îşi ating scopul, creând minorilor „condiţii de timp şi spaţiu pentru a se întoarce în mediile favorizatoare”. Pentru ţinerea sub control a fenomenului, poliţiştii vor continua activităţile preventive în interiorul şi în preajma unităţilor de învăţământ, scopul fiind evitarea implicării elevilor în fapte anti-sociale, cât şi împiedicarea căderii acestora victime ale unor infracţiuni.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu