Anul trecut
Peste 80 de lucrători ai Direcţiei Silvice au fost sancţionaţi pentru abateri disciplinare
În 2008, mai mulţi lucrători ai Direcţiei Silvice Suceava au fost sancţionaţi pentru abateri de la disciplina în muncă. Şeful instituţiei silvice sucevene, Valerian Sălăvăstru, spune că este vorba de 82 dintre angajaţi, 3 dintre aceştia alegându-se cu desfacerea contractului de muncă. Domnia sa arată că doi pădurari ai fost suspendaţi pentru o perioadă de jumătate de an, în timp ce restul au „beneficiat” de penalizări administrative. Dl. Solovăstru precizează că personalul aflat într-o asemenea situaţie a manifestat neglijenţă în activitatea de pază sau a săvârşit erori în cadrul atribuţiilor ce îi revine. „Majoritatea sancţiunilor au fost date fie pentru neluarea măsurilor de pază a fondului forestier, fie pentru greşelile tehnice în executarea sarcinilor de serviciu. Acestea din urmă se întâlnesc la evaluarea masei lenoase, unde s-a încercat crearea unui surplus, ori s-a exagerat cu punerea în valoare, lucru care ne-a creat dificultăţi în faţa agenţilor economici”, reliefează Valerian Solovăstru. Directorul general al Direcţiei Silvice Suceava evidenţiază că paza pădurilor este una dintre activităţile de bază ale instituţie pe care o conduce, chiar dacă acesta nu este aducătoare de profit direct şi imediat.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu