12 decembrie 2023

 

În 10 luni din 2023

Scădere cu peste 13% a înmatriculărilor de noi firme din judeţul Suceava

> Tot cu aproximativ 13% a crescut, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, numărul agenţilor economici suceveni care au intrat în insolvenţă

În intervalul 1 ianuarie-31 octombrie 2023, la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, din judeţul Suceava au fost înmatriculaţi 2.581 de agenţi economici. Cei mai mulţi sunt societăţi cu răspundere limitate (SRL), respectiv 1.792. În ordine descrescătoare urmează 590 de persoane fizice autorizate (PFA), 190 de întreprinderi individuale (II), 8 întreprinderi familiale (IF), o cooperativă agricolă (CA) şi o societate comercială pe acţiuni (SA). Cu an în urmă, pe 31 octombrie, bilanţul ONRC consemna 2.983 de înmatriculări de firme din judeţ, în 2023 fiind remarcată, astfel, o scădere de 13,40%  a numărului de noi agenţi economici. Cele mai multe erau cele 2.209 de societăţi cu răspundere limitată (SRL) nou-constituite, la care se adăugau 536 de persoane fizice autorizate (PFA), 222 de întreprinderi individuale (II), 15 întreprinderi familiale (IF) şi o societate comercială pe acţiuni (SA). De cealaltă parte, în primele 10 luni ale anului acesta, 61 de profesionişti din judeţul Suceava au declanşat procedura insolvenţei. În aceeaşi perioadă din anul 2022, la acelaşi demers au recurs 54 de firme, ceea ce înseamnă o creştere de 12,96%. Conform statisticilor citate, a scăzut, în schimb, numărul agenţilor economici care au procedat la încetarea temporară a activităţi. Astfel, dacă în perioada 1 ianuarie-31 octombrie 2022 au cerut suspendarea activităţii 245 de firme, în 2023 numărul acestora a fost de 235, cu o diminuare de 0,91%. În judeţul Suceava, în 10 luni trecute din anul în curs, dizolvaţi au fost 601 de agenţi economici, faţă de 537 după aceeaşi perioadă din 2022, sporul fiind de 11,92%. De la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului radiate au fost 1.026 de firme sucevene, comparativ cu 1.088 în intervalul omolog din anul precedent, cu o scădere de 5,70%.