Sucevenii pot cumpăra titluri de stat cu
dobândă de până la 7,10%
> Veniturile obținute din investirea în titluri
de stat nu sunt impozitate
Sucevenii
pot investi în titlurile de stat Tezaur având scadență la 1 și 3 ani, cu
dobânzi anuale de 6,10% și, respectiv, 7,10%, informează Oana Violeta Apetrea,
purtătorul de cuvânt al Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Suceava,
potrivit căreia titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu și se prezintă
în formă dematerializată. Până pe 11 ianuarie 2024, titlurile de stat pot fi
cumpărate online, numai de către persoanele fizice care sunt înregistrate în
SPV. Până pe 12 ianuarie 2024, acestea vor fi achiziţionate de la sediul
Trezoreriei. Totodată, până pe 11 ianuarie, în mediul urban, și 10 ianuarie, în
mediul rural, titlurile de stat sunt disponibile la subunitățile poștale ale
Companiei Naţionale Poșta Română. Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute
în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul
Programului Tezaur sunt transferabile și pot fi răscumpărate în avans. Un
investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni,
având posibilitatea anulării subscrierii deja efectuate, însă numai în perioada
de subscriere, prin depunerea unei cereri. Eligibile sunt persoanele fizice
care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. „Fondurile obținute
de Ministerul Finanțelor în calitate de emitent vor fi utilizate pentru finanțarea
deficitului bugetar și refinanțarea datoriei publice” a declarat Oana Violeta Apetrea, purtătorul de cuvânt al
Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Suceava, subliniind că veniturile
obținute din investirea în titluri de stat sunt neimpozabile.