07 decembrie 2023

 


DSVSA a declarat focar de rabie la vulpe în comuna Udeşti

> Dispuse au fost măsurile de urgenţă prevăzute de lege, transmiterea putându-se extinde, în Vereşti fiind semnalată o haită de câini hoinari care au omorât 20 de oi ale unui cioban  

> Vaccinate antirabic sunt animalele din gospodării, în fondurile de vânătoare vor fi distribuite momeli vaccinale, iar gestionarii acestora urmează a recolta vulpi şi combate câinii sălbăticiţi 

Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava a declarat focar de rabie în localitatea Ruşi-Mănăstioara. Aceasta după ce buletinul de analiză eliberat de Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală Bucureşti a confirmat prezenţa virusului rabic la o vulpe găsită moartă pe raza Fondului de vânătoare Udeşti. Potrivit directorului adjunct dr. Dănuţ Corneanu, DSVSA a dispus luarea de urgenţă a măsurilor prevăzute de lege în zona infectată, respectiv în comuna Udeşti, cu localităţile componente Udeşti, Plăvălari, Chilişeni, Poieni, Luncuşoara, Ştirbăţ, Reuseni, Ruşi-Mănăstioara, cât şi pe fondurile de vânătoare nr. 58 Udeşti, nr. 56 Salcea, nr. 60 Liteni, nr. 67 Rotopăneşti, nr. 57 Suceava, nr. 59 Fântânele şi nr. 63 Fălticeni. Astfel, s-a impus identificarea tuturor persoanelor care au luat contact cu animalul mort, pentru tratamentul de specialitate, iar câinii fără stăpân din localitatea Udeşti vor fi capturaţi în scopul vaccinării antirabice şi sterilizării. De urgenţă, recenzată va fi întreaga populaţie de câini şi pisici din comună, vaccinate urmând a fi toate animalele cărora până acum nu le-a fost administrat serul antirabic. De asemenea, este interzisă mişcarea câinilor din zonă, organizarea târgurilor şi expoziţiilor de animale sau a altor evenimente care presupune aglomerarea animalelor. Deţinătorii de câini şi pisici sunt fi informaţi asupra obligaţiei microcipării şi vaccinării antirabice a animalelor, în comuna Udeşti efectuându-se vaccinarea antirabică de necesitate a întregului efectiv de  bovine, cabaline, ovine şi caprine. Pe fondurile de vânătoare în cauză se vor organiza vânători la vulpi, directorul executiv dr. Mihai Sorin Voloşeniuc, precizând că în această perioadă  continuă şi campania de vaccinarea cu momeli vaccinale. Vânaţi urmează a fi şi şacalii, Gărzii Forestiere revenindu-i să ia „măsuri legale cu câinii hoinari”. În ceea ce priveşte acest din urmă aspect, dar şi în contextul declarării rabiei în comuna vecină, dr. Voloşeniuc a informat asupra prezenţei, în zona Vereşti, a unei haite de câini foarte agresivi. Într-o singură noapte aceştia ar fi omorât 20 de oi ale unui cioban din localitate, atacuri ulterioare fiind semnalate asupra unor gospodării din Hancea. Ipoteza este că aceştia ar fi aduşi şi abandonaţi de către participanţii la târgul din Vereşti, animalele atacând din cauza lipsei hranei. „Pe camerele de supraveghere au fost văzuţi aproximativ 9 câini, situaţia fiind foarte gravă. Aceştia trebuie identificaţi şi capturaţi, deoarece atacaţi ar putea fi şi oamenii” arată şeful DSVSA. Potrivit dr. Mihai Sorin Voloşeniuc, primăriile sunt obligate prin lege să încheie - cu administratorii fondurilor de vânătoare - contracte de combatere a câinilor sălbăticiţi, inclusiv prin împuşcare. Totodată, acestea trebuie să înfiinţeze servicii de ecarisaj şi adăposturi pentru gestionarea câinilor fără stăpân, însă numai 6 unităţile administrativ-teritoriale din judeţul Suceava s-au conformat se prevederilor legale.